Decizie radicală a autorităţilor cu privire la gropile de gunoi din Dâmboviţa
Corneliu Ștefan, preşedintele CJ Dâmboviţa, a luat o decizie radicală cu privire la gropile de gunoi din județ.
În cadrul unei conferințe de presă, președintele CJD a declarat că a propus Adunării Generale ADI Deșeuri rezilierea contractului cu operatorul depozitelor de gunoi. Contractul privind delegarea prin concesiune a gestiunii serviciilor de depozitare, tratare și valorificare a deșeurilor municipale nepericuloase din județ a fost încheiat în anul 2010 pentru 15 ani. Acesta, însă, ar putea fi încheiat înainte de termen, după ce operatorului I se impută o serie lungă de clauze contractuale nerespectate, dar și de încălcări ale contractului.
“Vreau să anunț public astăzi locuitorii județului Dâmbovița – În primul rând, pentru abaterea gravă de a aduce deșeuri din alte județe în cele două depozite din județul Dâmbovița (Ca o paranteză: nu vreau să ne face că nu vedem ceea ce s-a întâmplat în trecut). Am propus adunării generale antideșeuri rezilierea contractului cu operatorul din cele două depozite, de la Titu și de la Aninoasa. În adunarea Generală în care absolut toți membrii au votat pentru – nu a fost nicio abținere și am început procedura pentru rezilierea contractului” a precizat Corneliu Ștefan, citat de Gazeta Dâmboviţei.
Problemelor vor fi sesizate de către ADI Inspectoratului Județean de Poliție al județului Dâmbovița, Agenției pentru Protecția Mediului, Gărzii de Mediu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News