Data publicării:
Decizie privind ora de educație rutieră în școli
CGMB a aprobat miercuri, în unanimitate, un acord de cooperare între municipalitate şi Asociaţia pentru Educaţie, Dezvoltare şi Implicarea Tineretului - EDIT, în vederea finanţării şi realizării în comun a unor evenimente în cadrul celei de-a IV-a ediţii a proiectului "Ora de educaţie rutieră".
Proiectul, care urmează să fie implementat în perioada 1 august 2017 - 30 iunie 2018, are ca obiectiv activităţi de educaţie rutieră pentru 25.000 de elevi de clasele a III-a şi a IV-a de la 120 de şcoli din Bucureşti, potrivit expunerii de motive semnate de consilierii generali ALDE.
De asemenea, se are în vedere formarea a cel puţin 500 de cadre didactice în metodologia de specialitate.
În proiect vor fi implicaţi poliţişti din cadrul serviciilor de specialitate ale Poliţiilor locale din Bucureşti, cât şi peste 50 de studenţi şi voluntari ai Facultăţilor de Psihologie şi Jurnalism din cadrul Universităţii Bucureşti.
Proiectul a demarat în 2014 în zece şcoli din Sectorul 3, în 2015 s-a dezvoltat în toate cele 34 de şcoli din acelaşi sector, iar în perioada martie - mai 2017 s-a extins, cu sprijinul Proedus, al Poliţiei Locale şi al Facultăţii de Psihologie din Universitatea Bucureşti, fiind implicate 61 de şcoli gimnaziale din Bucureşti şi peste 10.000 de elevi de clasa a III-a, devenind astfel cel mai important şi mai complex program de educaţie rutieră din România.
Cele mai multe decese în accidentele rutiere
Conform expunerii de motive, statisticile privind securitatea rutieră publicate de Comisia Europeană arată că România şi Bulgaria sunt ţările cu cel mai mare număr de decese rutiere, aproape dublu faţă de media înregistrată la nivelul UE.
"În 2015, România a raportat o rată de 95 de persoane decedate în accidente rutiere la fiecare milion de locuitori, mult mai mare faţă de media de 51,5 decese înregistrate la nivelul UE. Această rată din România a crescut în 2015 faţă de 2014, când a fost de 91 de persoane decedate/un milion de locuitori, şi a scăzut comparativ cu anul 2010, când era de 117", relevă documentul.
Totodată, un studiu realizat în cadrul proiectului pe un eşantion de 3.000 de elevi arată că "trei din patru elevi de clasa a III-a nu ştiu cum trebuie să circule corect pietonii în oraşe, aproximativ 35% dintre aceştia nu ştiu cum pot recunoaşte un poliţist, iar peste 37% nu ştiu când trebuie să se adreseze organelor de poliţie".
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News