Data publicării:
Decizie privind greva generală din Educație 2023. Elevii susțin demersul profesorilor / update
Miercuri, 17 mai, între orele 11:00 și 13:00, va avea loc o grevă de avertisment în toate școlile în care există membri de sindicat ai Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI).
Update:
Potrivit reprezentanților sindicatelor, greva care va începe luni, 22 mai 2023, va fi pe perioadă nedeterminată.
Știre inițială:
Reprezentanții sindicatelor prezintă rezultatele privitoare la greva generală.
„În urma acestui referendum, procentul de grevă este de 71,29%, ceea ce înseamnă foarte mult. La ultima grevă care a avut loc, în urmă cu aproape 18 ani, procentul celor care au intrat în grevă a fost undeva la 60%“, au transmis reprezentanții Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.
„Este o acțiune de protest îndreptățită și vizează asigurarea unui viitor pentru elevi, aici în țară“, au mai spus reprezentanții FSLI.
Începând cu data de 22 mai se declanșează greva generală.
În data de 17 mai, între orele 11:00 și 13:00, se va desfășura o grevă de avertisment.
„Greva generală înseamnă încetarea lucrului. Fac un apel către părinți să țină copiii acasă! Este mai înțelept să rămână copiii acasă decât să vină la școală și să nu aibă cine sta cu ei. Grevă înseamnă încetarea lucrului. Nu se pun absențe, nu se predă și nu se evaluează. Părinții trebuie să înțeleagă faptul că dacă ai lor copii vor să aibă un învățământ de calitate, dascălii nu trebuie să fie umiliți“, au mai spus sindicaliștii.
Reprezentanții celor trei mari federații sindicale din învățământ – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater” au făcut anunțul în cadrul unei conferințe de presă.
Elevii susțin demersul profesorilor
Asociaţia Elevilor din Constanţa (AEC) solicită mărirea salariilor profesorilor şi îşi exprimă susţinerea faţă de începerea unei greve a acestora, au anunţat reprezentanţii organizaţiei.
Potrivit unui comunicat de presă transmis Agerpres, elevii se declară solidari cu profesorii, susţinându-i necondiţionat cu privire la începerea grevei. 'Considerăm că mărirea salariilor profesorilor este mai mult decât necesară, precum şi benefică pentru elevi. Fără compensaţii materiale optime, direct proporţionale cu munca pe care cadrele didactice o depun, actul educaţional ajunge să sufere o scădere', se arată în comunicat.
Conform sursei citate, mai mult, la momentul actual, tinerii nu se simt motivaţi în a urma o meserie în învăţământ din cauza salariilor mici. Astfel, aceştia ajung să se orienteze spre alte cariere, urmând ca acest fapt să cauzeze o criză în numărul de profesori în următorii ani. În lipsa cadrelor didactice, şcolile sunt nevoite să angajeze persoane fără pregătire.
'Elevii ajung să fie direct afectaţi de această problemă, actul educaţional degradându-se în urma predării de către personal necalificat. Astfel, rezultatele lor şcolare, inclusiv la examenele naţionale, ajung să fie afectate. Tinerii nu pot fi stimulaţi să devină profesori decât prin oferirea unui pachet de debutant atractiv. Solicităm mărirea salariilor profesorilor şi ne exprimăm susţinerea faţă de grevă', au mai spus reprezentanţii Asociaţiei Elevilor din Constanţa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News