Un magistrat de la Judecătoria Sectorului 1 a respins vineri cererea procurorilor de arestare preventivă a lui Leo de la Strehaia, pe numele real Ion Stelică Mihai, urmând ca acesta să fie eliberat şi plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, într-un dosar în care este cercetat pentru înşelăciune.
Ce nu are voie Leo de la Strehaia
Potrivit hotărârii instanţei, Leo de la Strehaia are mai multe interdicţii, printre care şi obligaţia de a nu părăsi teritoriul României.
"În baza art. 227 alin. 1 C.proc. pen., respinge propunerea de arestare preventivă, formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, ca neîntemeiată. În baza art.227 alin. 2 raportat la art. 211 alin. 1 şi art. 215 ind. 1 C. proc. pen. dispune luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpaţii: Mihai Ion Stelică, Boldeanu Viorel, pe o durată de 60 zile, începând cu data de 19.07.2019 şi până la data de 16.09.2019 inclusiv. În baza art. 215 alin. (1) C. proc. pen. impune inculpaţilor respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se afla cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la secţia de poliţie în a cărei circumscripţie îşi au domiciliul în fapt inculpaţii, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat", se arată în decizia instanţei.
Decizia instanţei nu este însă definitivă şi poate fi atacată cu apel.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă