"Începând cu 1 august 2019, anunţurile care oferă spre montă/reproducere animale de companie vor fi interzise pe platforma OLX. Având în vedere măsurile şi legile în vigoare pentru acest tip de anunţuri, ne dorim să acordăm instituţiilor şi asociaţiilor de profil prioritatea pentru a intermedia astfel de acţiuni, care vor putea monitoriza îndeaproape respectarea şi aplicarea regulilor din prezent", se arată într-un comunicat al platformei.
Un ONG din capitală a şi reacţionat după acest mesaj, spunând că măsura, deşi infimă, este una excelentă.
"Poate părea puțin, dar noi am primit vestea ca pe o gură de aer rece și proaspăt atât de necesar, într-o zi de vară. Îți ia cam jumătate de oră să te plimbi pe la fiecare dintre cei 600 de câini din adăpostul nostru. Și asta fără să te oprești la nici unul. În acea jumătate de oră vezi 600 de povești separate și aproape fiecare tristă. În acea jumătate de oră vezi 600 de destine neîmplinite și 600 de ființe singure și mai degrabă triste.
Nu vă putem descrie furia pe care o simțim la gândul că, în timp ce atâtea sute de mii de câini de toate felurile stau părăsiți pentru totdeauna prin adăposturi sau pe străzi, în România, unii oameni s-au gândit să facă bani din chinuirea periodică a altor câini pentru a se înmulți. ÎNMULȚIT. De parcă de mai mulți câini am avea noi nevoie, acum", au postat cei de la Adăpostul Speranţa pe pagina lor de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- BANCUL ZILEI: Tratament împotriva reumatismului
- Politico: Polonia, în campanie de lobby, înainte de alegerile din SUA. Poate schimba perspectiva lui Trump
- Jucătorul simbol al titlului cucerit de FCSB. Victor Ciutacu îl laudă. "Mi-a adus aminte de Carragher în finala de la Istanbul"