Data publicării:
Decizie CCR. Tăriceanu, mesaj pentru Kovesi: Nu mai poate fi amânată
Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu a reacționat după decizia CCR în cazult anchetării de către DNA a ordonanței de urgență 13. El este de părere că în orice stat de drept șeful institutului care ”a încălcat separația puterilor în stat, ar trebui să demisioneze”, catalogând refuzult ca fiind ”corupție de putere”.
”În orice stat de drept, o decizie ca aceea a CCR, ar fi fost urmată de demisia șefului instituției care a încălcat un principiu fundamental al democrației: separația puterilor în stat. Refuzul de a demisiona este încă o dovadă a ceea ce aș numi: corupția de putere. Am spus și repet: puterea absolută corupe absolut. Din păcate, DNA a acționat în logica instituțiilor opresive din statul comunist, convinse că au toată puterea și că nimeni nu le poate sta în cale. Decizia CCR este una istorică și cred că stopează ofensiva unor instituții nedemocratice de a prelua toată puterea în România. Ca președinte al Senatului, camera superioară a forului democratic suprem, nu pot decât să sper că în instituțiile nedemocratice mai sunt oameni care au suficientă responsabilitate pentru a înțelege că lucrurile trebuie să se schimbe.
Schimbarea trebuie să înceapă cu o curățire a acestor instituții. Opinia publică a aflat în ultimele săptămâni informații compromițătoare despre procurori care s-au comportat nedemn pentru funcția lor: au acționat abuziv, în logica cuiva care știe că are puterea absolută. De asemenea, au ieșit la suprafață informații legate de protocoale dintre SRI și DNA care depășesc cu mult cadrul legal de relaționare între cele două instituții. De la mic - la mare, de la cazuri individuale - la modalități de acțiune instituționale, se vede cum cancerul corupției de putere riscă să cuprindă întreg acest sistem. Deci, o curățire nu mai poate fi amânată.
În România de astăzi, drepturile și libertățile cetățenilor sunt încălcate, telefoanele cetățenilor sunt ascultate fără mandat, oameni nevinovați sunt hăituiți de justiția care ar trebuie să le facă dreptate, iar România pierde sute de milioane de euro la CEDO. Aceste lucruri trebuie schimbate și eu voi continua să acționez pentru a le schimba”, a scris Călin Popescu Tăriceanu pe Facebook.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News