'Este un proiect pe care ştiţi foarte bine că PNL l-a avut printre priorităţi legislative. Asta nu înseamnă că nu trebuie avută o discuţie corectă cu Guvernul să vedem care este nu doar impactul, care sunt sursele pentru a suporta această facilitate sau această scădere de taxe. În acest moment, Guvernul spune că bani la buget nu sunt. Ba mai mult decât atât, ştiţi declaraţia publică făcută de ministrul Muncii, care a spus că reducerea CAS ar putea să ducă la diverse alte măsuri. Excludem în acest moment orice fel de variantă care implică o tăiere de pensii făcută de Guvern ca urmare a unei măsuri luate de Legislativul României. Ca atare, dacă va fi nesusţinut acest proiect din punct de vedere bugetar sau nesustenabil, categoric se va amâna adoptarea acestui proiect sau sper să se amâne', a precizat Alina Gorghiu.
Copreşedintele PNL şi-a exprimat speranţa ca parlamentarii să aibă 'înţelepciunea' să nu treacă 'în an electoral toate proiectele pentru a colecta voturi, chiar dacă nu sunt resurse bugetare'. 'Stabilitatea economică este foarte importantă', a conchis Gorghiu.
Senatorii au adoptat săptămâna trecută propunerea legislativă privind reducerea cotei contribuţiei de asigurări sociale cu 5 puncte procentuale - 2 puncte la angajator şi 3 la angajat. Proiectul a fost aprobat cu 67 de voturi pentru, 23 împotrivă şi o abţinere.
Raportul Comisiei de buget a fost de respingere, dar nu a întrunit voturile necesare. Guvernul a avut un punct de vedere negativ în privinţa acestui proiect.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Ce nu știai despre praful din Sahara. „Călătoria“ de mii de kilometri datorită căreia se dezvoltă pădurea amazoniană
- Ce se întâmplă cu pensiile românilor. Răsturnare de situație de la Poșta Română
- Pască pufoasă fără aluat
- Bacterie de origine fecală găsită în 2 milioane de sticle de apă ”de fițe”
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Sephora, gafă majoră. Compania își cere scuze după ce a jignit victimele Fenomenului Pitești / foto în articol