Ludovic Orban se PRĂBUȘEȘTE. Alfred Bulai anunță CUTREMUR în PNL. ”Ce, mă, doar cu tine se poate?”
Sociologul Alfred Bulai a indicat care este greşeala fundamentală a PNL din ultimele luni, dar şi ce consecinţe pot exista pentru Ludovic Orban, din punct de vedere politic, după ultimele evenimente.
"Eu am zis foarte clar de mai mult timp că toată disputa este pentru îndepărtarea lui Orban. Orban nu şi-a dat seama că este complicat să te lupţi, totuşi, aşa că din punctul ăsta de vedere nu putem decât să asistăm. Este doar începutul disputei, dar nu îi este favorabilă acum. Mai mult, în timp ar putea avea o problemă să reziste. De altfel, şi Klaus Iohannis s-a abţinut de la a declara că merge pe mâna lui Ludovic Orban în orice condiţii. Nu s-a mai pus problema ca la prima nominalizare. Ceea ce era de aşteptat. În curând vor începe presiunile din interiorul PNL împotriva lui Ludovic Orban, pentru că există un cost al acestei înverşunări.", a declarat Alfred Bulai în exclusivitate pentru DC NEWS.
Atractivitatea lui Orban, în pericol
"Când vrei să rămâi la putere mai mult decât este cazul şi pare că nimeni nu te mai vrea, sau că mulţi nu te vor, atunci ai o problemă. Îi scade atractivitatea şi lumea va începe să spună că 'ce, mă, doar cu tine se poate?'. Nici alegerile anticipate, nici cele în două tururi, nici Orban ca premier nu sunt teme pe agenda publică. Sunt teme politice, pe care oamenii le pot accepta, dar nu rezonează neapărat cu ele. Nu se face, asta este. Ei nu au ştiut să transmită că lipsa unor astfel de lucruri ar putea afecta direct populaţia, aşa că acum suportă consecinţele.", a mai spus sociologul.
Greşeala fundamentală a PNL
"Este evident că există o altă structură electorală, dar nu înseamnă că oamenii nu dorm noaptea pentru că îşi doresc alegeri anticipate şi ele nu au loc. E o chestiune secundară, nu e o temă atât de importantă. Dacă miza era, de exemplu, o lege care să afecteze viaţa de zi cu zi, atunci oamenii puteau vocifera, că se opune PSD sau ceva. Dar până una alta, ei nu s-au opus public la nimic. Şi aici e greşeala fundamentală a PNL, faptul că nu au transmis mai întâi cu suficientă convingere că există o problemă. De asta nu prea înţelege lumea de ce trebuie acceptată de bună o formulă politică de vacarm, de dispute politice. Doar fanii partidelor sunt interesaţi direct, dar sunt puţini.", a conchis Alfred Bulai.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News