Tabletă
Desktop
Data actualizării:
Data publicării:
Data publicării:
Decembrie '89. Corneliu Bânzaru, eroul care a refuzat să tragă în oameni la Revoluție: ”Topliceanu l-a sunat imediat pe Milea”
Revoluția română din Decembrie 1989. La trei decenii de la câștigarea libertății datorită sângelui vărsat de cei care s-au jertfit pentru libertatea noastră, faptele eroice ale celor care s-au opus deschiderii focului merită să intre în analele Istoriei. Corneliu Bânzaru este printre puținii care în acel sângeros Decembrie '89 a refuzat să tragă.
La trei decenii de la Revoluție, știm că Armata a tras. Sigur, trăim vremuri în care cei care încearcă din răsputeri să ”albească” Securitatea aruncă întreaga vină pentru morții din Decembrie 1989 pe umerii Armatei. În fapt, este fără putință de tăgadă că nu doar Armata a tras ci și Securitatea și Miliția.
Dar, la 30 de ani de la Revoluție, cei care au refuzat să tragă în manifestanți, într-un moment în care Nicolae Ceaușescu era încă la putere, sunt eroi uitați sau necunoscuți ce merită amintiți. Unul dintre ei e Corneliu Bânzaru, care în timpul Revoluției în Târgu-Mureș a refuzat să se supună ordinului de deschidere a focului.
Pe Corneliu Bânzaru l-am întâlnit la Târgu-Mureș. Are 82 de ani, marea sa pasiune e rebusul, fiind unul dintre cei mai mari rebusiști ai României. Dar în Decembrie 1989, Corneliu Bânzaru era șeful transmisiunilor Diviziei 6 Tancuri din Târgu-Mureș.
Târgu-Mureș a fost al treilea oraș care s-a ridicat după Timișoara și Lugoj. În seara zilei de 21 Decembrie 1989 șase oameni au fost împușcați mortal după o zi întreagă de confruntări cu forțele de represiune dictatoriale.
În momentul în care întreprinderea Imatex a răspuns apelului disperat al Timișoarei și a ieșit în stradă să înfrunte dictatura criminală ceaușistă, Divizia 6 Tancuri din Târgu-Mureș a primit ordin să iasă și să deschidă focul. Corneliu Bânzaru a refuzat, fiind trecut în rezervă cu gradul de soldat. Caduc pentru o zi, pentru că Revoluția avea să învingă iar Ceaușescu părăsea Comitetul Central, sediul puterii comuniste, pe 22 decembrie.
În cele ce urmează vă prezentăm un interviu eveniment cu Corneliu Bânzaru, șeful transmisiunilor Diviziei 6 Tancuri din Târgu-Mureș în decembrie 1989, cel care a refuzat să îndeplinească ordinul de a trage în revoluționari.
Ceaușescu și Securitatea, mult prea puternici
„Domnule Bânzaru, care era în anii 1980 situația Armatei române?
CB: Armata era o executantă riguroasă. Existau și locțiitorii politici, deci era amestecată politica în Armată ceea ce nu era normal, dar pentru că erau salarii destul de bune nu simțeam o frustrare anume. Decât că făceam coadă ca toți ceilalți, nu aveam un magazin precum nomenclaturiștii. Tot greul în țară îl făcea Armata, era un instrument la mâna partidului. Incendii, cutremure, munci agricole, magistrale etc. Pregătirea nu știu cât de bună era dacă ne confruntam cu un război.
Făcând o paranteză, apropo de anii '80, credeți acum, la trei decenii de la Revoluție, că a existat în sânul Armatei un complot militar împotriva lui Ceaușescu?
Nici vorbă! Au fost atunci zvonuri, după Revoluție, dar să nu ne ascundem după degete.Nimeni nu avea curajul. Ceaușescu, Securitatea și întreg aparatul lui erau prea puternici ca să poți mârâi. Eu unul nu cunosc și nu accept să cred că ar fi fost așa ceva în ani '80. La Revoluție, da, au scos capul, lucru care era de așteptat.
Personal ați mai sperat că se va întâmpla ceva? Trecuse al XIV-lea Congres, Ceaușescu a fost reales, Zidul Berlinului picase, România era tot mai izolată …
Da, eram aproape convins că va veni și rândul nostru. Era prea mare vânzoleală în Europa, prea se umpluse paharul. Am crezut în căderea lui Ceaușescu. Nu în asemenea hal, să fie împușcat. A fost o treabă condamnabilă, dar altă soluție în acel moment nu exista.
Cum v-a prins Revoluția în Târgu-Mureș?
CB: Aveam gradul de locotenent-colonel, eram șeful transmisiunilor Diviziei 6 Tancuri. Duminică, 17 decembrie, eram acasă. Am fost chemat la unitate. Toți am fost chemați. Nu ni s-a spus bineînțeles nimic concret. Nimeni nu știa ce se întâmplă, ni s-a spus doar să rămânem acolo. Ca o paranteză, eu mereu am fost un tip foarte libertin în gândire și expresie. Am spus mereu ce am gândit. Nu a fost nicio mirare pentru unii când am spus că dacă rămânem în unitate unde dormim și ce mâncăm. Am părut un fel de ”Gică Contra”.
Erați la curent cu ce se întâmpla la Timișoara, erau confruntări, se cereau alegeri libere, se trăgea în manifestanți. Ați fost informați pe anumite canale?
CB: Da, știam ce se întâmpla. Ascultam Europa Liberă…
Doar de la Europa Liberă, surse oficiale …
CB: Nu, nu exista nimic, doar Europa Liberă. Mulți colegi după Revoluție sau în preajma ei, după ce au văzut atitudinea pe care am avut-o (n.a. – a refuzat să tragă în manifestanți) mi-au spus că știam ce se va întâmpla, că am relații fiind la transmisiuni. Nici vorbă! Nu știam nimic în plus față de ceilalți. Iar Europa Liberă am ascultat de când mă știu. Ulterior am aflat că se exagera numărul victimelor, dar așa e în presă.
Ordin să se tragă în revoluționari
În dimineața zilei de 21 decembrie Imatexul, întreprinderea de la care a pornit Revoluția în Târgu-Mureș, deja ieșise în stradă. Erați în cazarmă încă de pe 17 decembrie. Știați că lumea era pe străzi?
CB: Noi am aflat că a ieșit Imatexul din gura comandantului diviziei. Era alarmat. Spunea că e ordin să ieșim cu armata în stradă că a ieșit Imatexul. Era un consiliu din care făceam parte doar câțiva oameni cu funcții de răspundere. Atunci m-am ridicat și am întrebat ”Cum adică să iasă Armata în stradă? Ăștia nu sunt dușmanii noștri. Cum să tragem în ei?”
Se pusese deja problema să se deschidă focul?
CB: Da! Mi s-a spus că e ordin să se tragă la picioare. I-am spus ”tovarășe, a trage la picioare înseamnă că ricoșează din ciment și glonțul ajunge în cap, în piept, oriunde”. Nu trebuie să ai pregătire militară și nici nu ai nevoie de prea multă știință să îți dai seama de această treabă. Totul se întâmpla cam pe la ora 13:00, după teleconferința lui Ceaușescu. Am făcut notă discordantă. Bineînțeles că la ședință erau și niște politruci, doi reprezentanți de la Armată, trimiși pe teren. Unul a zis să merg în biroul comandantului și să mi se explice acolo.
Cine era comandantul?
CB: Colonelul Constantin Cojocaru care ulterior a fost promovat la gradul de general.
Atunci, de față cu toată lumea, i-am întrebat ironic, ”Și credeți că în biroul comandantului o să înțeleg mai bine?”.
Doar dumneavoastră v-ați opus din toată sala?
CB: Da…
”Împăratul era gol” - Trecut în rezervă cu gradul de soldat și umilința dezarmării
Cam câți oameni cu funcții de răspundere erau în încăpere?
CB: Cam 15-20 de persoane… Sunt convins că la fel ca mine au gândit toți.
O spun mereu. Știți poveste cu acel copil care a spus că ”Împăratul este gol?” (n.a – aluzie la expresia ”Împăratul e gol” din povestea lui Hans Christian Andersen, ”Hainele cele noi ale împăratului”, când doar un copil a avut curajul să afirme că hainele noi ale Împăratului de fapt nu existau. Expresia e un apel la luciditate și acceptarea realității). Îmi cer scuze pentru comparație, e foarte plastică, dar așa a fost.
Ce s-a întâmplat după ce ați refuzat să puneți în aplicare ordinul?
CB: S-a dat imediat telefon la Cluj la comandantul Armatei a 4-a, la generalul Topliceanu. Divizia era subordonată Armatei a 4-a. Generalul Topliceanu a propus ministrului Apărării Vasile Milea să fiu trecut în rezervă cu gradul de soldat. Comandantul Diviziei a trecut la executarea ordinului.
M-a dezarmat, lucru dezonorant pentru un militar. Mă mir că nu mi-a smuls și tresele. M-a dezarmat, m-am conformat. L-am chemat pe un coleg, i-am zis că îmi pare rău de el, dar el urma să mă înlocuiască. Nu i-a convenit. Nu era o sarcină ușoară organizarea legăturilor pe întreaga Divizie.
Am stat pur și simplu în birou din 21 decembrie până pe 22 decembrie la prânz când a plecat Ceaușescu cu elicopterul.
Ce vi s-a spus atunci?
CB: Am fost chemat pe 22 decembrie. Mi s-a oferit să preiau din nou funcția și mi s-a întins pistolul. De față erau mai mulți ofițeri. I-am spus că nu îl accept decât înmânat în fața cadrelor militare cu scuzele de rigoare. Nu s-a întâmplat bineînțeles, nu mi l-a mai dat niciodată, m-am trezit cu el la rastel după câteva săptămâni. Cam așa s-a întâmplat totul …
Un episod interesant s-a petrecut în 16 februarie 1990, deci în anul următor, când am fost chemat prin notă telefonică la ministrul Apărării Naționale.
Generalul Nicolae Militaru era în funcție …
CB: Da, Militaru era în funcție. Culmea că atunci a fost ultima zi a lui de ministeriat. Dar în dimineața respectivă am ajuns acolo, nu știam despre ce e vorba, nu se spunea nimic în nota respectivă. Îmi puneam fel de fel de probleme, nu găseam niciun răspuns.
Am intrat în biroul ministrului, m-am prezentat. Era cu șeful cadrelor și un aghiotant. Mi-a spus să îi povestesc tot, absolut tot ceea ce s-a întâmplat în Divizie pe 21 decembrie 1989. M-a ascultat, apoi i-a transmis șefului cadrelor să meargă cu mine să scriu pe hârtie tot ce i-am povestit.
M-am conformat, m-am dus, am scris declarația. Apoi mi s-a dat un plic din partea ministrului în care am fost avansat în mod excepțional în gradul de colonel. Nu a fost mare lucru, nu era ca și cum mi s-a făcut un mare serviciu.
A mai fost un episod interesant trăit de mine. După o vreme de la Revoluție, nici nu mai știu când, am fost chemat la ÎCCJ în calitate de martor..
Martor la?
CB: Martor la judecarea lui Topliceanu. În două s-au trei rânduri nu m-am prezentat. Când m-am dus le-am răspuns tutoror întrebărilor, apoi le-am spus că îi rog să nu mă mai cheme, pentru că eu nu sunt martor, eu sunt victima (zâmbește). Președintele completului le-a spus avocaților să se lase de prostii că au în față o rara avis (n.a. – pasăre rară). Recunosc, mi-a căzut tare bine la inimă … Nu am mai fost chemat. Topliceanu a fost judecat, pedepsit, a făcut închisoare.
Pe parcursul carierei l-ați cunoscut pe generalul Iulian Topliceanu. Cum era ca om?
CB: Era îngânfat. Țin minte că la un moment dat l-am contrat, era înainte de Revoluție. Mi-a spus că sunt un obraznic. Am plecat capul și am tăcut, nu aveam ce să fac, avea cuțitul și pâinea în mână. Era comandant de Armată.
Revenid la ziua de 21 decembrie în Târgu-Mureș …
CB: Da… Eu i-am spus atunci comandantului Diviziei, Cojocaru. Dacă vrea să devină un erou, să dea ordin să nu iasă Armata în stradă.
Ce v-a răspuns?
CB: (râde) Ce să îmi spună. Nu era mare lucru de zis. Mi-a râs în nas.
”Pufuleții” Armatei române în fața revoluționarilor
Dumneavoastră erați conștient atunci că dacă Armata iasă în stradă se va lăsa cu victime?
CB: Știu că majoritate victimelor, nu doar în Târgu-Mureș, au căzut din cauza timidității luptătorilor de pe taburi și tancuri. Erau niște copii, niște ”pufuleți”, erau speriați…
După ce ați refuzat să executați ordinul, ați stat în birou. Dar v-ați speriat de ceea ce vi s-ar fi putut întâmpla dacă Revoluția nu ar fi învins?
CB: Vă spun sincer, personal nu m-am speriat deloc. Sunt convins că alții erau mai speriați decât mine. Evident că am căzut pe gânduri, despre ce s-ar fi putut întâmpla. Niciodată nu știi de unde putea apărea un tâmpit radicalizat care mă putea și împușca.
Dar îmi mai aduc aminte de un episod amuzant. În noaptea dinspre 21 spre 22, secretarul comandamentului, era căpitanul Toma, împreună cu cei doi politruci de la Cluj au venit la mine în birou să mă anunțe că pe 22 decembrie, din cauza atitudinii mele voi fi exclus din partid (râde). Vă rog să mă credeți, Toma trăiește, dacă are obraz recunoaște. I-am spus ”Măi Tomiță, nu trebuie să mă excludeți, eu mâine vă pun carnetul pe masă. Nu vă obosiți”. Ca să vedeți ce preocupări aveau ei în seara respectivă.
Corneliu Bânzaru și o mare dezamăgire
V-a mai susținut cineva în acele momente?
CB: Asta recunosc că m-a deranjat. Un singur coleg din întreg comandamentul, și aveam mulți prieteni, un singur coleg a venit la mine să mă întrebe ce fac, ce e cu mine, dacă am nevoie de ceva. M-a deranjat. Fie frica, fie să nu fie văzuți că partizează cu ”dușmanul”.... Eu eram ”dușmanul”. Una peste alta, nu mi-a căzut bine. Dar a trecut și asta…
Să facem un exercițiu de imaginație. Care credeți că ar fi fost soarta dumneavoastră dacă Revoluția ar fi fost înfrântă?
CB: Chiar nu știu ce s-ar fi întâmplat dacă Revoluția eșua (râde). Nu vreau să fac pe eroul acum, dar vă mărturisesc că eram atât de convins că bolovanul a pornit și nu mai poate fi oprit. Eventual poate s-ar fi amânat cu o săptămână. Dar experiența și cultura mea m-au determinat să îmi dau seama că bolovanul a început să se rostogolească.
Era necesară domnule Bânzaru intervenția Armatei?
CB: În primul rând Armata prin asta se caracterizează. Execuți ordinul fără să îl discuți. Puțini au fost ca mine care au refuzat. Toți comandanții au executat. Pe de altă parte Miliția nu impresiona ci Armata.
Dar trebuie să scoți tancuri să oprești lumea?! Sigur, tancul dă impresia de frică, are un efect psihologic.
Soldații din taburi erau cuprinși de frică că vor fi linșați. Nu le iau apărarea, dar imaginați-vă la ce presiune psihică au fost supuși.
Se fac nenumărate reconstituiri, dar lucrurile nu le vom știi niciodată. Adevărul este numai atunci și acolo. Restul este istorie și literatură.
Comandantul Diviziei era îndoctrinat, că a ieșit Imatextul în stradă. Era o frică mare de Ceaușescu, fusese teleconferința cu el. Am spus și atunci, și ce dacă a ieșit Imatextul, sunt oameni, nu sunt dușmanii Armatei României”.
In memoriam eroilor-martiri căzuți în timpul Revoluției în Târgu-Mureș pentru libertatea poporului român
*BODONI SANDOR – (n. 30 sept. 1955, Luduș, jud. Mureș – m. 21 dec. 1989, Târgu-Mureș), frezor la Prodcomplex Târgu-Mureș. Împușcat în fața Magazinului Romarta din Târgu-Mureș).
*HEGYI LAJOS – (n. 19 oct. 1964, Târgu-Mureș, jud. Mureș – m. d. 21 dec. 1989, Târgu-Mureș, jud. Mureș), profesor de matematică. Împușcat în fața magazinului Romarta din Târgu-Mureș de către un militar în termen de la UM 01318 Târgu-Mureș.
*ADRIAN HIDOȘ – (n. 26 mai 1968, Târgu-Mureș, jud. Mureș – m. 21 dec. 1989, Târgu-Mureș, jud. Mureș), muncitor. Împușcat în fața magazinului Romarta din Târgu-Mureș.
*ILIE MUNTEAN – (n. 13 febr. 1958, Ibănești, jud. Vaslui – m. 21 dec. 1989, Târgu-Mureș, jud. Mureș), mecanic utilaje la TCM Târgu-Mureș.
*PAJKA KAROLY – (n. 25 iul. 1957, Beșineu, jud Bistrița-Năsăud – m. TârguMureș, jud. Mureș), muncitor. Împușcat în centru în apropiere de magazinul Romarta.
*TAMAS ERNO – (38 ani, mechanic la IRA Târgu-Mureș). A fost împușcat în zona Romarta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
armata
corneliu banzaru
decembrie 1989
divizia 6
eroi revolutie
imatex
nu a tras
revolutie
revolutie targu mures
