Data publicării:

Deac, "cel mai important chirurg cardiac al ultimelor două decenii", vorbește despre un progres uriaș. O nouă șansă la viață

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Prof Dr Radu Deac. Foto: DC Medical
Prof Dr Radu Deac. Foto: DC Medical

Radu Deac, medic chirurg, considerat în România „cel mai important chirurg cardiac al ultimelor două decenii”, a realizat peste 15.000 de intervenții, printre care 10.000 de operații pe cord deschis, 5.000 de intervenții pe cord închis și 35 de transplanturi. A fost invitat la „Academia de Sănătate”, unde a acordat un interviu în exclusivitate pentru DCNews și DCMedical.

„În 1963, am început primele operații pe rasa canină, de la care am învățat foarte mult. Unele dintre primele operații le-am făcut chiar la stația experimentală a Spitalului Fundeni, pe 28 ianuarie 1964. (...) Din această dată, până în 1966, am efectuat 53 de transplante și împreună cu dezvoltarea care a existat în lume, cu dezvoltarea tehnicilor, am ajuns la posibilitatea de aplicare la om. Chirurgia cardiacă, în acel moment, la noi în țară, nu era atât de evoluată încât să aplicăm aceste tehnici, a trebuit să așteptăm întâi apariția donatorilor, ceea ce s-a întâmplat în vara anului 1999, când am putut recolta la Târgu Mureș organe, multi-organe adică, împreună cu inima. Apoi, pe 24 octombrie 1999, la Spitalul Floreasca s-a făcut primul transplant cardiac la om. Evident, a fost reușit. La două săptămâni după, am făcut la Târgu Mureș această intervenție de transplant cardiac. Până în prezent, la Târgu Mureș intervențiile se apropie de 100, la Spitalul Floreasca a fost o mică pauză, dar s-au reluat aceste operații. S-a reluat și în Capitală transplantul cardiac, pentru că este nevoie. Și așa donatorii sunt prea rari, dar, când apare donatorul, ar fi o insatisfacție totală să nu ai un receptor potrivit, chiar în clinicile de cardiologie, nu numai în clinicile de chirurgie cardiovasculară”, a spus Radu Deac la DCNews și DCMedical.

„Aș dori să fac o mențiune: avem bucuria ca la Târgu Mureș să avem primul bolnav care a supraviețuit 22 de ani cu transplantul cardiac. Un tânăr de 18 ani, donator de la Timișoara, a cărui inimă am adus-o în niște condiții meteorologice foarte dificile, în plină iarnă. A fost un succes!”, a zis specialistul.

„La ora actuală, progresul este foarte mare. În SUA se operează 3000 - 4000 de transplante cardiace, în acord cu numărul de donator pe care-l au și aici, sunt câteva mențiuni, cheia problemei în transplantul de organe: să fie donatori care să ofere aceste organe. Trebuie spus că, recent, marea achiziție a fost în aprilie, în SUA, când un genetician la bază a devenit chirurg cardiac, a tratat genetic, deci a convertit genetic o inimă de animal, de porc, cu metode foarte interesante. De exemplu, se știe că animalul respectiv, porcinele, cresc până la 400 de kilograme, ori acest lucru nu se putea lăsa să se întâmple. Chirurgii au știut și au implantat o genă care a inhibat creșterea excesivă a inimii care a fost transplantată", a explicat specialistul Radu Deac. 

Noutăți în chirurgia cardiovasculară. Radu Deac, la Academia de Sănătate

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel