Data publicării:

De Ziua Presei, jurnaliștii cer măsuri urgente pentru salvarea libertăţii de exprimare

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
presa-romania
presa-romania

De Ziua Mondială a Libertății de Exprimare, Federația Română a Jurnaliștilor își exprimă îngrijorarea în legătură cu deteriorarea dramatică a libertății presei, atât în țară, cât și la nivel mondial, și solicită noii puteri politice o serie de măsuri menite a stopa controlul actului jurnalistic din partea politicienilor sau a patronilor de presă, potrivit unui comunicat de presă.

Potrivit Federației Române a Jurnaliștilor, oamenii din presă independenți devin o ”specie rară”, în primul rând din cauza dorinței clasei politice de a controla actul jurnalistic, iar ”criza economică şi morală în care se află presa din România nu poate sa fie eradicată dacă jurnaliştii nu înţeleg să fie uniţi şi să aibă curajul să respingă orice atac venit din partea politicienilor sau a patronilor de presă care încalcă drepturile şi regulile stabilite de breaslă”.

Astfel, pentru ca libertatea de exprimare să nu mai fie o formă fără fond ci o normalitate ca în orice stat democratic din lume, Federaţia Română a Jurnaliştilor solicită noii puteri politice să soluţioneze o serie de deficiențe ale industriei media, în regim de urgenţă, probleme identificate încă de anul trecut şi de misiunea în România a Federaţiei Europene a Jurnaliştilor:

1. Excluderea din Strategia Naţională de Apărare a României a prevederilor privind vulnerabilitatea presei, deoarece jurnaliştii nu trebuie asimilaţi cu teroriştii.

2. Modificarea Codului Muncii şi a Legii Dialogului Social, stabilirea sectorului mass-media ca domeniu de sine stătător în cadrul economiei naţionale.

3. Modificarea Legii de organizare şi funcţionare a SRR şi SRTV şi AGERPRES în sensul depolitizării Consiliilor de Administraţie, numirea unor profesionişti apolitici la conducerea acestor instituţii printr-o procedură transparentă agreată cu societatea civilă.

4. Respectarea Legii de organizare şi funcţionarea a ANP AGERPRES prin numirea unei conduceri legale, având în vedere că în cei 11 ani de mandat, directorul general al agenţiei, Ioan Roşca, a fost validat de Parlament doar o singură dată, deşi aceeaşi lege prevede că mandatul este de cinci ani. Totodată, anchetarea, de către o comisie parlamentară, a abuzurilor administraţiei Roşca împotriva salariaţilor, precum şi anchetarea modului în care aceasta a gestionat banii publici.

5. Deblocarea funcţionării Comisiilor Paritare la nivel de sector şi de instituţie media.

6. Crearea Tribunalelor Muncii.

7. Respectarea şi aplicarea legislaţiei în domeniu în cazul Comitetelor Sectoriale.

8. Promovarea şi respectarea Codului Deontologic Unic elaborat de principalele organizaţii profesionale şi sindicale din mass-media. Crearea şi consolidarea unui autentic Consiliu de Etică format din profesionişti media şi organizaţii ale societăţii civile.

9. Dezvoltarea competenţelor media ca materie de studiu în şcoli, universităţi, precum şi introducerea temei în programele de formare continuă a adulţilor

10. Acordarea aceloraşi facilităţi economice industriei de media ca cele existente în majoritatea statelor Uniunii Europene.

Comitetul Executiv al Federaţiei Române a Jurnaliştilor MediaSind

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel