De Ziua internațională a femeii, în Polonia s-au desfășurat proteste împotriva legii privind avortul
Luni, 8 martie 2021, numeroase persoane au ieșit în stradă în marile orașe din Polonia. Acestea, în majoritate femei, au protestat împotriva legii avortului.
Numeroase persoane au ieşit luni în stradă în oraşe din întreaga ţară, de Ziua internaţională a femeii, pentru a protesta împotriva înăspririi legii avortului.
La Varşovia, mai multe sute de persoane s-au adunat într-o intersecţie din centrul oraşului luni după-amiază, la o manifestaţie organizată sub sloganul "Ziua femeii fără compromis", relatează agenția dpa, citată de Agerpres. Mulţi au purtat postere şi pancarte cu mesaje precum "Corpul ei, alegerea ei" şi "În numele mamelor, fiicelor şi surorilor", scrie digi24.ro.
Manifestațiile au fost interzise din cauza pandemiei
Poliţia i-a înconjurat pe protestatari şi i-a avertizat că demonstraţiile au fost interzise din cauza pandemiei. Manifestaţii au avut loc şi în alte oraşe mari, precum Lodz şi Poznan.
În octombrie, Tribunalul constituţional a decis că avorturile efectuate din cauza unor defecte congenitale ireversibile - care acoperă o gama largă de afecţiuni de la sindromul Down până la boli fatale - sunt ilegale conform constituţiei.
De atunci au avut loc numeroase proteste de stradă, întrucât modificarea a înăsprit o lege care era deja una dintre cele mai restrictive din Europa, avorturile fiind interzise aproape total, potrivit Publika.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News