Data publicării:

De Rusalii românii iau cu asalt Valea Prahovei. Cât costă weekendul prelungit și care e gradul de ocupare

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: pixabay.com
Foto: pixabay.com

Hoterielii de pe Valea Prahovei au fost asaltați cu cereri pentru ocuparea locurilor libere în minivacanța de Rusalii. 

În weekendul prelungit de Rusalii românii vor lua cu asalt Valea Prahovei. Gradul de ocupare a locurilor de cazare din Județul Prahova este de 75%, scrie Mediafax.

Pentru un hotel de 4 stele la Sinaia, plăteşti între 525 şi 590 de lei/ noapte.

Val de cereri pentru hotelieri 

Cei care vor să meargă în vacanţă de Rusalii sunt sfătuiți să se grăbească. Hotelierii din Valea Prahovei au fost luaţi cu asalt de cereri.

Gradul de ocupare din prezent este de 75%, conform Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului.

Ce spun hotelierii



Ionuţ Lificiu este antreprenor şi are o pensiune în Predeal. Nu mai are locuri libere pentru acest weekend.

„Nu ocupă toate camerele, dar au exclusivitate, adică e un grup mai mare care ocupă toată pensiunea”, a spus Ionuţ Lificiu: „Capacitatea pensiunii e undeva la vreo 35, din câte ştiu ei sunt undeva la vreo 25, 26, 27 de persoane, dar au luat toată pensiunea la cheie”.

Care sunt costurile 

Pentru un hotel de 4 stele la Sinaia, turiştii plătesc între 525 şi 590 lei pentru o cameră pe noapte, cu mic dejun inclus, cu acces la SPA şi loc de parcare.

Ce alte variante există 

Dacă totuşi nu vrei o vacanţă în Valea Prahovei, ai mai multe variante. La fel de căutate sunt şi unităţile de cazare din Deltă sau litoral.

Răzvan Pascu, expert în turism, recomandă locurile mai puţin cunoscute ale României.

„Putem să descoperim locuri din Transilvania care sunt absolut minunate şi pe care poate puţini dintre români le-au descoperit până acum”, a spus Răzvan Pascu.

Secuimea, o variantă de luat în considerare

  

„Zona Secuimii, care este o zonă ce promite foarte mult din punct de vedere turistic, inclusiv balneo, turismul de wellness care în România nu este foarte cunoscut. Plimbat cu trăsura sau cu căruţa pe dealurile din împrejurimi, învăţaţi copiii cum să meargă cu caii sau cum să tragă cu arcul, cum să hrănească animalele în fermă şi aşa mai departe”, a recomandat acesta.   

CITEȘTE ȘI: Luni, zi liberă de Rusalii. Românii se pregătesc de un nou weelend prelungit

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel