De Revelion, a plouat abundent în SUA. Zeci de mii de gospodării, fără curent electric
În timp ce toată planeta petrecea trecerea în Noul An, locuitorii din California se confruntau cu ploi torenţiale abundente.
Ploile abundente record de Revelion au lăsat fără energie electrică zeci de mii de locuitori în California, deşi au contribuit la refacerea aprovizionării cu apă a statului american, extrem de afectat de secetă în 2022, informează tca/dpa.
Cerul însorit de duminică a oferit un răgaz după ploile torenţiale, dar o furtună majoră traversează vestul Pacificului şi va ajunge în California în zilele următoare.
California de Nord a fost cea mai afectată de ploile torenţiale de la sfârşitul săptămânii. Inundaţiile au ţinut închise drumurile principale la sud de Sacramento duminică, inclusiv Autostrada 99. Electricitatea era întreruptă duminică dimineaţa pentru mai bine de 41.000 de clienţi.
Oakland a avut parte sâmbătă de cea mai umedă zi din 1970, cu 120.65 mm cantitate de precipitaţii. În San Francisco au căzut 138.68 mm, făcând din 31 decembrie a doua cea mai ploioasă zi din oraş în mai bine de 170 de ani, a raportat Serviciul Naţional de Meteorologie.
Autostrada 101 la sud de San Francisco a fost închisă sâmbătă din cauza inundaţiilor în momentul în care mulţi americani se îndreptau spre localurile unde urmau să sărbătorească trecerea în noul an, dar a fost redeschisă cu câteva ore înainte de miezul nopţii.
Deşi seceta din California rămâne departe de a se fi încheiat, vremea umedă de la sfârşitul anului 2022 a permis ca cel puţin câteva din principalele rezervoare ale statului să îşi depăşească media istorică a aprovizionării cu apă.
Eliberările de apă din barajele Folsom şi Nimbus i-au determinat pe oficialii parcurilor de stat să avertizeze asupra unor pericole de siguranţă în preajma lacului Natoma deoarece creşterea rapidă a nivelului apei creează curenţi periculos de puternici.
În Los Angeles a fost prognozată revenirea ploilor luni după-amiază sau seara, urmate de o furtună puternică dinspre Pacific, cu ploi abundente şi vânturi puternice miercuri şi joi, scrie Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News