Data actualizării:
Data publicării:

De la clasic la jazz

Autor: Magdalena Popa Buluc | Categorie: Cultura
WhatsApp

Alegeri prezidentiale 2024

Violoncelistul Răzvan Suma şi pianistul Horia Mihail în turneu naţional cu „Vă place Schu... ?”

                                                                                

Între 7 şi 18 noiembrie, violoncelistul Răzvan Suma revine în turneu pe scenele din România, alături de pianistul Horia Mihail, într-o călătorie muzicală în 7 oraşe din România, la 10 ani de la primul turneu naţional.

În 2006, Răzvan Suma intra în povestea turneelor naționale alături de doi colegi și prieteni muzicieni, tot cu un program Schumann, fiecare urmându-și de atunci propriul drum și multiplicând idea pornită împreună.

Parafrazând titlul unui film celebru, violoncelistul Răzvan Suma a străbătut țara începând din 2012 alături de diferiţi muzicieni în turneele Vă place Bach ?, Vă place Brahms ?, Vă place Tango ?, ajungând în 2016 să caute împreună cu publicul său şi cu pianistul Horia Mihail răspunsul la întrebarea, cu răspuns cunoscut, desigur, Vă place Schu… ?.

Violoncelistul Răzvan Suma :“Ce consider eu a fi important acum este că fără acel nou început al conceptului de turneu, pentru România, care s-a petrecut acum 10 ani, din punct de vedere profesional lucrurile ar fi stat cu totul altfel pentru mine. Turneul este cel care, prin repetarea aceluiași program în diferite contexte, te aduce la limita superioară de interpretare și gândire. Turneul este cel care te face să îți descoperi noi limite de control psihologic, de comportament și mai ales să te descoperi în momente critice, cu bune și cu rele. Turneele și ciclicitatea lor crează publicul tău ca artist, iar împreună creștem și ne bucurăm de muzică. În 2006 am pornit la un drum alături de Romanian Piano Trio, iar reîntâlnirea cu Horia Mihail pentru a sărbători un deceniu de când am început fiecare dintre noi aceste turnee este, cred, semnificativă.”

Programul de recitaluri din acest turneu susţinut de Răzva Suma şi Horia Mihail cuprinde F. Schubert: Sonata Arppeggione în la minor, D 821, R. Schumann: Adagio şi Allegro în la bemol major, op. 70, Fantasiestücke, op. 73 şiCinci piese în stil popular, op.102.

Solist concertist al Orchestrelor Radio și profesor la Universitatea de Muzică București,  Răzvan Suma dezvoltă o perpetuă carieră internațională de solist, cele peste 1000 de concerte și recitaluri pe care le-a susținut, fiind apreciate pe toate continentele. Reprezentat de cele 12 CD-uri ale sale, Răzvan este considerat unul dintre cei mai prolifici violonceliști români ai momentului.

Seria de turnee Vă place ...? l-a propulsat pe Răzvan Suma printre cei mai cunoscuți violonceliști români. Vă place Bach?, Vă place Brahms? sau Vă place Tango? sunt pilonii unei cariere care l-au ajutat pe protagonist să devină un mai bun violoncelist și o persoană cu influență majoră în muzica românească.

Latura pedagogică a carierei sale este de asemenea foarte impresionantă: este profesor asociat la Universitatea de Muzică București, dar susține și masterclass-uri în țară și în străinătate (Argentina, Spania, Belgia).

Cea mai mare satisfacție în acest domeniu este însă masterclass-ul Muzica la Altitudine din Poiana Stampei, un curs de măiestrie cu elevi și studenți selectați din toată lumea, unde va fi invitat pentru a patra oară, la ediția din 2016.

Horia Mihail este protagonistul binecunoscutului turneu Pianul călător, solist concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio și dezvoltă o carieră impresionantă pe scene din întreaga lume. A susținut concerte, recitaluri solo și de muzică de cameră în 18 țări, pe 4 continente, colaborând cu artiști cunoscuți precum Roman Totenber, Lory Wallfisch, Robert Merfeld, Peter Zazofsky, Andreas Diaz și Nathaniel Rosen.

A putut fi ascultat la diverse posturi de radio și de televiziune din România, Belgia, Anglia, Danemarca, Ungaria, Statele Unite și Vocea Americii, și a înregistrat cu Orchestra Simfonică Națională Radio din România. A participat în ultimii ani la festivaluri precum Varna Summer Music Festival, Bucharest Music Film Festival, Festivalul Internațional “George Enescu”, Festivalul Internațional Nopți pianistice de la Chișinău, Festivalul Internațional de la Ushuaia, Festivalul International al Orchestrelor Radio RADIRO.

La ora actuală, artistul este implicat în mai multe proiecte de turnee, solo şi camerale, precum Pianul călătorDuelul viorilor, alături de Liviu Prunaru şi Gabriel CroitoruFlautul de aur/ Flautul fermecat, alături de flautistul Ion Bogdan Ştefănescu, şi Vioara lui George Enescu, alături de Gabriel Croitoru. Toate aceste iniţiative vor continua şi în 2017.

Turneul începe la Deva (7 noiembrie), continuând la Alba Iulia (8 noiembrie), Craiova (9 noiembrie), Timişoara (11 noiembrie), Iaşi (13 noiembrie), Bucureşti (16 noiembrie) şi Piteşti (18 noiembrie).

Organizatori: Asociatia culturala Analia Selis şi Centrul Cultural Media Radio România

Aleka apare ca solistă a Big Band-ului Radio!

 

În 8 noiembrie revine la Sala Radio proiectul Big Band-ului Radio din cadrul seriei Jazz pe româneşte, eveniment dirijat de Ionel Tudor şi moderat de Florian Lungu. Solista serii va fi violoncelista şi vocalista Alexandra Potîngă - Aleka, actualmente studentă a Newpark Music Institute – Dublin.

        

“Fresh sounds with eastern tinges”, titrează The Irish Times

„Experience, delight, vocation, hardwork, emotion, recreation, variation, improvisation – all of these revealed a moment of musical quality“, scira cronicarul de la MagmaNews (România)

„Pure class from all musicians is what’s expected, and they certainly deliver… Aleka is flying the flag for the arts, and did more than enough to prove this music is as strong as ever“, aprecia Dublin Concerts.

Abordarea muzicii are la bază sunetul tradițional de jazz vocal, aducând, totodată, influențe cât mai diverse: de la începuturile jazzului la muzica pop, soul și jazz contemporan.

Compozițiile Alekăi își trag seva din țara ei natală; folclorul românesc se împletește cu armonia de jazz, dar și cu muzica clasică – compozitori renumiți, precum Debussy, lăsându-și amprenta în cântecele ei. Laolaltă cu piesele proprii, proiectele ei prezintă și aranjamentele originale ale unor cântece aparținând unor artiști precum Michael Jackson, Bjork, Nick Drake, Lionel Lueke și Chick Korea.

Vocea ei e un melanj de texturi și sonorități; poate și ca urmare a timpului îndelungat petrecut în studiul tehnicii bel-canto, dar și al nuanțelor și culorilor muzicii orientale. Toate aceste influențe și stiluri culminează într-un sunet rafinat și, totodată, foarte personal. Versurile scrise de Aleka vorbesc despre tristețe și despre rătăcire, dar și despre dorința de a lăsa în urmă aceste sentimente. Totuși, muzica ce acompaniază aceste versuri le redă un suflu optimist.

Aleka și-a dorit dintotdeauna să contopească genurile muzicale diferite. Împreună cu trupa ei îmbină groove-ul latin, modurile orientale și improvizația free, care, reunite cu energia pozitivă ce reiese din interacțiunea ei cu ceilalți membri ai ansamblului, creează o identitate aparte pe scena jazzului contemporan.

Aleka este solistă vocal, violoncelistă, compozitoare și textieră din România, stabilită în Dublin, Irlanda. A studiat muzica peste 20 de ani, fiind dublu licențiată magna cum laude în muzica clasică, specializarea violoncel, la Universitatea de Muzică din București si în interpretare vocală, jazz, la Newpark Music Centre, Dublin.

                 

Aleka a început să cânte la violoncel la vârsta de 10 ani, la Colegiul de muzică „George Enescu” din București. De-a lungul anilor, și-a perfectionat cântatul la acest instrument lucrând cu violonceliști importanți din mai multe țări: Marin Cazacu (Romania), Razvan Suma (Romania), Christophe Pantillon (Austria), Adrian Mantu (Irlanda), David Cohen (Marea Britanie), Bernhard Naoki Hedenborg (Austria), Erich Oskar Huetter (Austria). A colaborat cu multe orchestre din România, precum Orchestra Națională de Tineret, Orchestra de Cameră Radio, Filarmonica „George Enescu” si, totodată, a înregistrat coloana sonoră pentru filmul lui Francis Ford Coppola, Tinerețe fără tinerețe.

 

A început studiul jazz-ului în 2008, la facultatea de muzică unde studia violoncelul, participând la un modul de jazz vocal cu Luiza Zan. În aceeași perioadă, a lucrat tehnică vocală cu soprana Irina Iordăchescu. Apoi, și-a rafinat studiile de jazz în Dublin, având oportunitatea de a studia cu nume importante ale jazz-ului irlandez, precum Ronan Guilfoyle, Phil Ware, Greg Felton și Conor Guifoyle. A participat la numeroase masterclassuri de jazz cu interpreţi internaţionali ca Mircea Tiberian, Marie Seferian, Joshua Redman, Jamie Oehlers, Dave Liebman și, de asemena, a lucrat cu profesori de la New School of Jazz and Contemporary Music, New York. A cântat în cluburi prestigioase de jazz din România și Dublin. În 2010, Aleka a făcut parte dintr-un proiect de bossa nova, cântând la violoncel și vocal alături de Luiza Zan, Alex Mann și saxofonistul american Rick Condit, în turneul „Synergy”.

De când s-a stabilit în Dublin, Aleka și-a făcut loc pe scena jazzului, cântând cu unii dintre cei mai talentați tineri muzicieni din Dublin: Chris Guilfoyle la chitară, Kevin Higgins la bass și toboșarul Brendan Doherty. Pe lângă propriile proiecte, cântă și înregistrează frecvent, vocal și la violoncel, cu trupe numeroase, dintre care Ruba Shamshoum, Mathias Baumann și Carlinhos Cruz. De asemenea, predă canto la Facultatea de Jazz din Dublin – Newpark Music Centre.

 

Concert Clasic V.I.P.

 

Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta lui Gabriel Bebeşelea, revine într-un concert Clasic V.I.P. miercuri, 9 noiembrie, la ora 19.00, la Sala Radio. O autentică bijuterie a clasicismului, singurul concert cu harpă al lui Mozart, Concertul în do major pentru flaut, harpă şi orchestră, cu cadenţele lui Dan Dediu,îi va avea ca solişti pe harpista Mariana Bîldea şi pe flautistul Ion Bogdan Ştefănescu, care a inclus acest concert în turneul său naţional Flautul fermecat – Clasic V.I.P.

Seara va fi încadrată de două lucrări pentru orchestra, ilustrative pentru aspectele distractive ale repertoriului simfonic: O glumă muzicală, KV 522, op. 93 de Mozart, satiră ce parodiază lucrările compozitorilor mai puţin talentaţi şi Simfonia nr. 60 în do major Il Distratto de Haydn, considerată a fi una dintre cele mai comice simfonii clasice.

Gabriel Bebeşelea este Dirijor Principal al Filarmonicii de Stat “Transilvania” şi al Filarmonicii de Stat din Sibiu şi Dirijor al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca.

Admirat pentru entuziasmul şi muzicalitatea sa, reputaţia lui a crescut substanţial şi rapid în ultimii ani, concertând cu orchestre precum: Orchestra Naţională Radio, Filarmonica “George Enescu”, Orchestra de Cameră Radio, Opera Naţională Bucureşti, Philharmonic Chamber Orchestra of London, Kazakhstan State Symphony Orchestra, Orchestra Sinfonica G. Rossini etc.

Stagiunile următoare includ concerte şi spectacole cu National Philharmonic of Russia, the Hungarian National Philharmonic, Janaček Philharmonic Orchestra, Zagreb Philharmonic Orchestra, Kammerorchester Berlin, Wiener Kammerorchester, printre altele.

În vara lui 2016 a debutat în Rossini Opera Festival de la Pesaro, unde a dirijat producţia Il Viaggio a Reims.

 

La doar 29 de ani, Gabriel Bebeşelea este deja recunoscut ca fiind “unul din cei mai talentaţi dirijori născuţi în ultimele decenii în România” (Jurnalul Festivalului George Enescu, 7 septembrie 2011) şi e câştigător al premiului întâi la Lovro von Matačić Conducting Competition (Zagreb 2015) şi al premiului întâi la Jeunesses Musicales Conducting Competition (București 2010). Gabriel Bebeșelea a fost semifinalist al Donatella Flick London Symphony Orchestra Conducting Competition în 2014 şi semifinalist al Gustav Mahler Competition Bamberg Symphony în 2016. Recunoscut şi ca dirijor de operă, Bebeşelea a câştigat premiul pentru “Cel mai bun dirijor” în cadrul Galei Operelor Naţionale în 2014.

 În 2011 a câştigat o bursa de asistenţă la Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam, unde a avut posibilitatea să asiste la repetiţiile şi concertele celor mai mari dirijori ai prezentului: Mariss Jansons, Bernard Haitink, Herbert Blomstedt, Christoph von Dohnanyi, Philippe Herreweghe, David Zinman și Eliahu Inbal.

În continuare, în 2015, Gabriel Bebeşelea a studiat cu doi dintre cei mai apreciaţi dirijori: cu Bernard Haitink la Lucerne Festival at Easter și cu Kurt Masur la Aurora Classical Festival.

Una dintre pasiunile lui Gabriel Bebeşelea este să lucreze cu tineri muzicieni. Începând din 2011 este Dirijor Principal al Orchestrei Naţionale de Tineret a Moldovei şi dirijează regulat Orchestra Română de Tineret.

În 2010 a absolvit studiile de licenţă la Academia de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca la clasa maestrului Petre Sbârcea. Doi ani mai târziu, a absolvit studiile de master din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti la clasa maestrului Horia Andreescu. În prezent este doctorand al Universităţii Naţionale de Muzică sub îndrumarea Prof. Dan Dediu.

În prezent este stabilit la Viena, unde a absolvit studiile postuniversitare la Universitatea de Muzică și Artele Spectacolului la clasa maestrului Mark Stringer.

 

Născută în România, Maria Bîldea şi-a început studiile muzicale la Liceul de Muzică George Enescu cu profesoara Ioana Brustur la harpă şi Violeta Dinescu la pian.

A absolvit Conservatorul de Muzică Ciprian Porumbescu avându-i ca mentori pe profesorii Ion Ivan Roncea la harpă şi pe Dorel Paşcu la muzică de cameră şi orchestră. O deosebită influenţă în formarea sa muzicală au avut-o lecţiile cu marea maestră a şcolii româneşti de harpă Liana Pasquali.

Participarea la concursurile internaţionale de harpă din Tel Aviv şi Bloomington S.U.A i-au adus titlul de Outstanding Talent, primindu-şi astfel prima harpă de concert, cadou oferit de dna. Deane Sherman.

Din 1988 susţine o importantă carieră solistică în Grecia, dar şi o activitate pedagogică, înfiinţând şcoala elenă modernă de harpă la Conservatorul de Stat din Salonic şi mai apoi la Atheneum Conservatorium şi la Conservatorul Athinon din Atena.

Este deseori invitată ca solist în orchestrele Kamerata – Armonia Atenea, Orchestra de Stat din Atena, Orchestra Ton Chromaton, Soliştii din Patra şi Orchestra Naţională Radio Atena, unde de 23 de ani ocupă postul de harpă solo.

A susţinut recitaluri în Marea Britanie, Franţa, Germania, România, Serbia, Grecia şi Cipru, precum şi în locuri de o mare valoare arheologică, precum Epidaurus, peştera Apocalipsei din Patmos, Templul lui Zeus din Atena, Templul Atenei Nike, Acropole (Atena).

Este membru fondator al Kyklos Ensamble.

De-a lungul carierei a lucrat împreună cu personalităţi recunoscute: Teodor Currentzis, Michel Plasson, Sir Neville Marriner, Alexandre Dumay, Patrick Galois, Konstantinos Karydes, Horia Andreescu, Cristian Mandeal.

A înregistrat coloane sonore pentru filme în regia lui Theodoros Angelopoulos şi în filmul Alexander regizat de Oliver Stone, pe muzica lui Vangelis.

În ultimii doi ani este invitată în Orchestra Festival Diaghilev din Perm, Rusia, orchestră cu care a înregistrat Simfonia a VI-a de Mahler, sub conducerea lui Teodor Currentzis pentru Sony.

Maria Bîldea cântă pe o harpă de concert Horngacher.

Solist concertist, membru în numeroase formaţii de muzică de cameră, prim flautist al Filarmonicii „George Enescu”, profesor asociat la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, compozitor, autor de librete de operă şi scenarii de film, scriitor: iată câteva dintre multiplele activităţi cotidiene ale lui Ion Bogdan Ştefănescu, un nume cunoscut iubitorilor artelor datorită dinamicei sale prezenţe în viaţa artistică.

În devenirea sa muzicală, Ion Bogdan Ştefănescu a avut de străbătut un drum plin de realizări, drum pornit de la Liceul de muzică „George Enescu” din capitală, trecut prin Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti la clasa flautistului Virgil Frâncu, ajuns la Universitatea Illinois, Urbana-Champaign, S.U.A, la clasa flautistului englez Alexander Murray, unde a dobândit titlul de Master of Music şi încheiat în 2002 cu obţinerea titlului de doctor în muzică la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Pentru şlefuirea pregătirii sale a urmat şi cursuri speciale cu James Galway la Veggis, Elveţia (1995) şi Reggio Emilia, Italia (2003), cu  Alain Marion, Nissa (1990) şi Pierre Yves Artaud, Darmstadt (1990).

A debutat în viaţa muzicală ca solist cu orchestra, în anul 1983 (la 14 ani), pe scena Ateneului Român, acompaniat de Orchestra Tineretului Bucureştean. De atunci a susţinut numeroase recitaluri şi concerte, ca solist, în România şi în străinătate: Anglia, Franţa, Spania, Cehoslovacia, Coreea de Nord, Germania, Olanda, Japonia, S.U.A.

În activitatea profesională, Ion Bogdan Ştefănescu a fost prim flautist la Filarmonica din Ploieşti (1992-1993), la Orchestra de Cameră Radio România (1993-1994), Filarmonica „George  Enescu” Bucureşti (1997- până în prezent), asistent universitar la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti (1993-1998), University of Illinois, Urbana-Champaign, SUA (1994-1995), solist concertist al Filarmonicii „Banatul” din Timişoara (2007 - până în prezent), Profesor asociat la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti (2008 - până în prezent).

Mare iubitor al muzicii de cameră, Ion Bogdan Ştefănescu este membru fondator al ansamblurilor Procontemporania şi Profil, membru al Trioului Contraste şi membru al Cvintetului „George Enescu”.

A fost invitat la numeroase festivaluri muzicale, între care: Festivalul Internaţional „George Enescu” din Bucureşti (1985, 2003, 2005 - în dublă ipostază: de solist şi dirijor, alături de Orchestra de Cameră Radio, 2007, 2009), Culture Escape, Elveţia (2007), Zeit für Neue Musik, Bayreuth, Germania (2006), Festivalul Steingreber, Bayreuth, Germania (2006), Festivalul “George Enescu” de la München, Mannheim, Germania (2005) şi Strasbourg, Franţa (2006), Music Fest, Luxemburg (2005), Festivalul Profil, Bucureşti (2005, 2006), Wien Modern, Viena (2004), Congresul Internaţional al Flautiştilor, Kanssas City, SUA (1994) şi München, Germania (1991), Festivalul Internaţional de Muzică Nouă, Darmstadt, Germania (1990), Festivalul Mondial al Tineretului - Phenian, Corea de Nord (1989), Săptămâna Internaţională a Muzicii Contemporane – Bucureşti (toate ediţiile).

Înregistrări care îi poartă semnătura se găsesc în fonotecile radio ale posturilor Radio România, Deutschlandfunk - Köln, WDR, Société de Musique Contemporaine, Lausanne, Bayerische Rundfunk, DRS 2, la posturile de televiziune: TVR 1, TVR 2, TVR Cultural, Antena , 1B1TV, Alfa TV, TVRM, pe 10 CD-uri la diferite case de discuri, 3 DVD-uri apărute la AIX Records, SUA.

Pentru prezenţa sa artistică, flautistul Ion Bogdan Ştefănescu a fost recompensat cu: Premiul Revistei Muzica pentru interpretare, 2009, Premiul Uniunii Compozitorilor pentru interpretare - Trio Contraste, 2009, Premiul Uniunii Compozitorilor pentru interpretare solistică, 2007, Medalia „Meritul Cultural” conferită de Preşedintele României, 2004, Premiul Clubului Liones pentru cea mai bună interpretare din cadrul seminarului condus de James Galway, Italia, 2003, Premiul „Cella Delavrancea” pentru merite în cultură 1991, Premiul Conservatorului „Gheorghe Dima” Cluj 1987, Premiul I, Concursul internaţional „Concertino” Praga 1986, Premiul I Concursul Naţional de Flaut Bucureşti 1985, Diploma de Merit Concursul „G.B.Viotti” Vercelli, Italia, în 1984.

Ion Bogdan Ştefănescu cântă pe un flaut de aur Muramatsu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel