Deținuții primesc despăgubiri, cei care îi păzesc, praful de pe tobă
România plătește sume uriașe ca urmare a condițiilor proaste din penitenciare.
Peste două milioane de euro a achitat România în 2017, după deciziile Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), urmare a condițiilor improprii din penitenciarele de la noi. România achită diverse sume începând din 2005. La început sumele mergeau către cei care primeau despăgubiri pentru case, terenuri expropiate, confiscate, ulterior, retrocedate. În ultimul deceniu, se plătesc sume din ce în ce mai mari din cauza a proceselor câștigate la CEDO de cei care au stat prin pușcării în condiții considerte improprii. În 2014, aproape 200.000 euro, în 2015 - aproape jumătate de milion euro, anul trecut - peste 1.5 milioane euro.
[citeste si]
Peste 4.000 deținuți, eliberați
La toate acestea s-a adăugat Legea recursului compensatoriu, conform căreia cei din închisoare, tot urmare a condițiilor improprii, vor primi și zile libere, dar și despăgubiri. Până acum au fost eliberați peste 4.000 de deținuți, iar suma care va plătită, la final, este, deocamdată, imposibil de calculat.
Printre motivele pentru care deținuții au avut câștig de cauă la CEDO s-a numărt și comportmentul celor care îi păzesc. Aceștia, la rândul lor, reclamă că muncesc în aceleași condiii cu deținuții. Că suportă traiul în aceleași clădiri, dar că nu primesc nici un fel de despăgubiri. Tot paznicii spun că din banii plătiți de statul român la CEDO s-ar fi putut construi câteva penitenciare noi, la standarde europene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News