Data publicării:

De Ce va demisiona președintele TVR, Alexandru Lăzescu

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp
alexandru lazescu demisie
alexandru lazescu demisie

Surse din PDL ne-au informat că președintele director general al TVR, Alexandru Lăzescu, discută cu conducerea formațiunii propria demisie, care se va produce în cursul zilei de marți sau de miercuri. Este așteptată și o discuție cu președintele Traian Băsescu, cel care l-a pus în funcție pe Lăzescu, despre strategia pe care o vor adopta foștii portocalii pentru a păstra controlul asupra TVR sau pentru a minimaliza impactul juridic și cel de imagine, după pierderea acestuia.

Președintele Lăzescu era dispus să părăsească postul întrucât instituția se confruntă cu mari dificultăți financiare, fără soluție. Membrii CA s-au delimitat de conducerea executivă, astfel încât răspunderea pentru ”gaura” imensă din buget să-i revină doar echipei Lăzescu. Raportul asupra activității sale a fost depus la Parlament și va fi discutat cel mai probabil în iunie. Totuși, pedeliștii l-au sfătuit să reziste în post.

Inițial, PDL se baza pe disputele dintre PSD și PNL, pentru preluarea conducerii TVR, și spera într-un vot favorabil din partea reprezentantului UDMR în Consiliul de Administrație. Speriat de răspunderea pentru sutele de milioane lipsă, acesta a început să voteze cu USL.

Rezistenta ar putea fi abandonata din cauza unei gafe comise în urma anunțului ANAF, privind blocarea conturilor. TVR nu a plătit contribuții la asigurări sociale și la bugetul de stat, având și datorii de  zeci de milioane de euro la bănci, pentru plata salariilor. Conducerea instituției a avertizat, printr-un comunicat, că activitatea va fi blocată în campania electorală, dacă ANAF va pune sechestru pe conturi.

Comunicatul TVR nu explică de ce nu pot reflecta campania electorală cei 3000 de angajați ai instituției, dacă nu se mai pot face plăți către zecile de firme ”căpușe”, în care TVR a externalizat o mare parte a activității și în care varsă sume importante.

Subiectul tabu al folosirii firmelor agreate de conducerea TVR în locul angajaților instituției a fost astfel legat chiar de către Lăzescu de campania electorală. În acest moment nu există argumente pentru a justifica folosirea unor firme din afara TVR pentru știri de campanie.

Fie Lăzescu a folosit tema campaniei ca o amenințare politică, fără legătură cu realitatea, fie a angajat contracte cu astfel de firme, pe care nu le poate onora, fiind sub sechestru.

Pentru a preveni un scandal în plină campanie electorală, s-ar putea ca Lăzescu să fie lăsat să demisioneze, la fel cum au făcut Laurențiu Duță, la CNAS și Sorin Blejnar, la ANAF.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel