Data publicării:

De ce Tibi Clenci, celebru fotograf, s-a întors în România. E noul jurat de la Bravo, ai stil!

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Bravo, ai stil!
Bravo, ai stil!

Tibi Clenci, noul jurat de la ”Bravo, ai stil!”, emisiunea-fenomen difuzată de Kanal D, a acordat un interviu în exclusivitate pentru DC News. Alături de Raluca Bădulescu și Maurice Munteanu, acesta va juriza ținutele concurentelor în noul sezon al show-ului care a cucerit milioane de telespectatori. Emisiunea poate fi urmarită, începând cu 8 septembrie 2021, de miercuri pâna vineri, de la ora 22:30, și în fiecare sâmbătă de la 22:00, la Kanal D.  

Ai studiat și lucrat foarte mult în străinătate. De ce nu ai rămas definitiv acolo? De ce te-ai întors în România?

Mă întorc în țară pentru că sunt român. Sunt un nomad în această lume colorată. Mă aflu aici pentru că iubesc foarte mult România și pentru că știu că depunând eforturi putem scrie istorie. În cazul meu,  pagini de istoria modei, pentru că pentru mine moda înseamnă viață. Sunt foarte interesat să fac această demonstrație și mie, și celorlalți, că pot lasă ceva în urmă. Sper că în acel capitol în care se scrie despre fashion și despre fotografie de modă să se discute și despre Tibi Clenci.

De ce ai acceptat să fii jurat la „Bravo, ai stil!”?

 

2. -imagine fara descriere- (tibi-clenci-2_15207800.jpg)

 

Mi-a plăcut acest format pentru că are o componentă educațională, emisiunea este mai mult decât un show TV, s-a transformat într-un modul de popularizare a acestui domeniu vast, moda, stilul. Pentru mine contează foarte mult ca televiziunea să ducă mai departe nivelul inteligenței publicului. În ceea ce privește „Bravo, ai stil! Celebrities”, trebuie să le explicăm celor care ne urmăresc faptul că moda este viață; îmi doresc să aducem din experiență noastră acolo, în fața lor, în platoul emisiunii. Ceea ce punem pe noi reflectă felul nostru de a fi, momentul prin care trecem.

 

Ce vei aduce nou față de ce am văzut până acum în emisiune? Ce vrei să scoți în evidență la concurente?

 

Voi aduce ceea ce sunt, voi veni cu această analiză a procesului artistic,  a modului în care se poartă o ținută. Voi face o analiză a procesului scenic, urmărind  personajul în contextul respectiv. Acum fetele trebuie să gândească evenimente, să creeze povestea, să înțelegem care este contextul și din postură, gestică, mimică. Concurentele ar trebui nu doar să compună niște ținute cool; e necesar ca ele să aibă permanent în această competiție dorința de a se transforma în personaje, de a deveni muze.

VEZI ȘI: Interviu cu Tibi Clenci, noul jurat de la Bravo, ai stil! ”Sunt unul dintre cei mai fericiți oameni de pe pământ”

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel