Data actualizării:
Data publicării:

De ce se redeschid piețele? Gabriela Firea explică: Au scăzut în sondaje

Autor: Alexandru Ichim | Categorie: Politica
WhatsApp

Gabriela Firea, candidat PSD pentru Senatul României, a explicat de ce autoritățile au luat decizia de a redeschide piețele în spații închise. 

Gabriela Firea s-a aflat joi seara în direct la România TV unde a susținut că redeschiderea piețelor este o măsură electorală pentru ca PNL să atragă voturile alegătorilor. 

„Se întâmplă tot electoral, la fel ca şi vaccinul. Văzând, probabil, că au scăzut în sondaje, au venit ca şi cum nu s-a întâmplat absolut nimic şi au anunţat înainte de alegeri că redeschid pieţele. Atât cinism cât s-a demonstrat în acest an nu am văzut în 10 ani de politică. Mai greşim, încercăm să îndreptăm, mai cerem şi scuze. Eu nu am văzut de la acest ministru sau de la preşedinte să recunoască că au greșit. Din păcate, asta este politica în România”, a declarat Gabriela Firea.

PSD, pe primul loc în sondaje

”În toate cercetările sociologice, PSD este pe primul loc. Cred că este rezultatul faptului că românii fac comparaţie între specialiştii din PSD şi ce se vede în partea cealaltă. Am văzut oameni certaţi cu legea, traseiştii. Au spus că vin la putere şi că nu vor numi politruci în funcţii publice. Am văzut exemplul din Târgu Mureş. Ce să spun, a venit domnul Orban şi a spus că PSD e de vină. (...) S-au organizat alegeri în pandemie ca să-i sperie pe români. Cred că s-a dorit intimidarea românilor, sa le fie frică să iasă la vot. Sunt şi mulţi tineri care ne votează, nu doar seniori”, a mai spus Gabriela Firea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel