De ce se oprește Codul roșu de caniculă la granița României
Românii sunt nedumeriți de ani buni față de modul în care Administrația Națională de Meteorologie emite codurile de avertizare pentru caniculă sau ger. Vecinii noștri de la Vest sunt sub avertizările codului roșu de caniculă, în condițiile în care în România o singură dată a fost instituit acest cod, în 2007, și atunci pentru o zonă limitată. Pentru România, codul roșu se instituie doar dacă temperaturile depășesc 43 de grade la umbră. Așa a decis Ministerul Mediului, la propunerea ANM.
Potrivit Ordinului nr. 823, din 15 august 2006, al Ministerului Mediului, codul roşu se instituie în urma deciziei Guvernului, la recomandarea Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Codul roşu de caniculă se instituie numai în cazul în care temperaturile depășesc 43 de grade la umbră, a declarat recent pentru De Ce News meteorologul Mihai Timu.
De ce codul roșu de caniculă se oprește la granițele României, în condițiile în care vecinii noștri de la Vest au instituit periodic acest cod, ne explică tot meteorologul Mihai Timu. "Fiecare țară are propriile criterii de apreciere a acestor coduri. Fiind țări cu regim mediteranean, care dacă au temperaturi de peste 35 de grade, acestea instituie aceste coduri. Se bazează, ca și noi, pe niște medii climatologice din zonele lor. La noi, temperaturile de 40 de grade sunt normale pe timp de vară. Din această cauză s-a stabilit ca instituirea codului roșu să se anunțe de la 43 de grade în sus, lucru care pânâ acum nu s-a întâmplat. De exemplu, în Muntenegru, la peste 30 de grade se instituie Codul roșu" a mai declarat reprezentantul ANM.
Pentru Maramureș și Transilvania, codul roșu de caniculă se instalează de la temperaturi de peste 41 de grade la umbră, ne-a mai declarat reprezentantul ANM.
Ce prevede ordinul nr. 823 în legătură cu Codul Roşu
În situaţiile în care sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase, Administraţia Nationala de Meteorologie emite atenționare sau avertizare meteorologică, după caz, în care se prezintă succint fenomenul, intensitatea, zonele care pot fi afectate, momentul probabil al începerii acestuia şi durata.
Codul Roşu se aplică acelor fenomene meteorologice prevăzute a fi periculoase, cu un grad de intensitate foarte mare şi cu efecte dezastruoase.
De asemenea, la Art. 11, se precizează:
“Consecinţele (efectele) posibile ale mesajelor de avertizare în cazul caniculei pot fi următoarele:
1. Cod Portocaliu:
a) creşterea temperaturii poate pune în pericol persoanele în vârstă, persoanele cu handicap, persoanele care suferă de maladii cronice sau tulburări mentale, persoanele care iau medicamente cu regularitate, precum şi persoanele izolate;
b) atenţie suplimentară pentru sportivi şi copii, dar şi pentru persoanele care lucrează în aer liber.
2. Cod Roşu:
a) sunt afectate toate persoanele, chiar şi cele cu o stare de sănătate bună;
b) creşterea temperaturii poate pune în mare pericol persoanele în vârstă, persoanele cu handicap, persoanele care suferă de maladii cronice sau tulburări mentale, persoanele care iau medicamente cu regularitate, precum şi persoanele izolate;
c) atenţie maximă pentru sportivi şi copii, dar şi pentru persoanele care lucrează în aer liber.”
Potrivit ANM, în conformitate cu standardele OMM (cuprinse in Guide to Meteorological Instruments and Methods of Observation), “masurarea temperaturii aerului se realizeaza cu termometre clasice sau senzori speciali. In general, instrumentele de masurare a temperaturii aerului sunt amplasate la inaltimea de 2m fata de suprafata solului. Pentru protejarea acestor instrumente si in scopul obtinerii unor date fara erori, sunt utilizate adaposturi meteorologice special confectionate care au rolul de ecrane de protectie impotriva radiatiei mediului inconjurator (cladiri, drumuri asfaltate etc). Adapostul meteorologic este astfel conceput încat sa permita libera circulatie a aerului în jurul termometrului“.
În consecinţă, nu contează disconfortul unui om care este supus la “radiația mediului înconjurător (clădiri, drumuri asfaltate etc)”, ci doar ce arată instrumentul de măsurare, la 2 metri înălţime deasupra solului.
Ce implică instituirea Codului Roșu pentru populație
Cod Roşu ar însemna reducerea programului de lucru, încetarea activităţii pentru anumite sectoare şi categorii de angajaţi. Sau alte obligaţii pentru angajatori. Pe scurt, cheltuieli şi pierderi. Aşa că, în condiţiile date, de Cod Roșu, ITM şi Ministerul Sănătăţii se mulţumesc doar cu sfaturi şi avertizări.
Angajatorii sunt obligaţi prin lege, în perioadele cu temperaturi extreme, când termometrul depăşeşte 37 grade Celsius sau în condiţii de umiditate mare, care pot fi echivalente cu aceste valori, să distribuie salariaţilor apă minerală, câte 2 – 4 litri de persoană/schimb şi să le asigure condiţiile minime necesare menţinerii sănătăţii. Angajatorii sunt obligaţi să asigure condiţii minime pentru menţinerea stării de sănătate a salariaţilor: reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice, asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă, alternarea efortului dinamic cu cel static, alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, asigurarea apei minerale, câte 2-4 litri de persoană pe schimb, asigurarea echipamentului individual de protecţie, asigurarea de duşuri, potrivit normelor Ministerului Muncii.
Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei să asculte sfaturile medicilor şi să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 şi 18. În perioadele de caniculă este recomandat consumul zilnic de lichide(între 1,5 – 2 litri de lichide), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Este necesar un pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News