De ce s-a prăbușit avionul companiei Malaysian Airlines
Misterul avionului Boeing 777 al companiei Malaysian Airlines, care a dispărut în Oceanul Indian, se pare că începe să se elucideze.
Dispărută pe 8 martie, aeronava malaeziană care efectua zborul MH 370 a zburat șapte ore după ce a deviat de la traseul ei normal și s-a prăbușit în cele din urmă în sudul Oceanului Indian. De asemenea, sistemele de comunicare au fost dezactivate "în mod deliberat", mai susțin anchetatorii.
O poveste uluitoare a ieşit ieri la iveală în presa din toată lumea, care susţine ideea că unul dintre piloţii cursei Malaysian Airlines e responsabil de accident.
Astfel, comandantul aeronavei, Zaharie Ahmad Shah, fusese părăsit de soţie, care-i luase şi copiii, înainte cu câteva zile de a efectua cursa fatală.
Potrivit spuselor celui mai bun prieten, şi el aviator, pilotul era devastat, depresiv şi nu era în nici un caz apt de a fi la manşa aeronavei.
Dezvăluirea a fost însoţită şi de găsirea a numeroase resturi din aparatul de zbor, întinse pe o suprafaţă de 400 de kilometri pătraţi.
Rudele celor 239 de oameni aflaţi la bord au cerut să vadă dovezi concrete că obiectele aparţin avionului care s-a dezintegrat la impactul cu apa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News