De la bun început, trebuie spus că - în comparație cu Germania, Austria sau Olanda - România nu îndeplinește nici pe departe criteriile pentru a fi admisă în spațiul Schengen. Despre Bulgaria nici nu mai vorbesc. Țara de la sud de Dunăre e cu cel puțin 10 ani de dezvoltare și maturizare europeană în urma României. Și, cu toate acestea, cel puțin România, dar în final și Bulgaria, ar trebui să primească decizia politică de a fi admise în spațiul Schengen.

În decembrie 1999, la Helsinki, președintele Emil Constantinescu reușea imposibilul: începeau negocierile de aderare a României la Uniunea Europeană. Asta după ce, în prima parte a anului 1997, același președinte – figură luminoasă a istoriei postdecembriste – a conștientizat Occidentul că România ar trebui primită în NATO și a obținut vizita președintelui Clinton la București, în iulie același an, când s-a lansat și parteneriatul strategic româno-american.

În perioada 2000-2004, odată cu Guvernul Adrian Năstase și președinția lui Ion Iliescu, România a fost admisă și în NATO, invitată în 2002 la Praga și așezată la masă în 2004, la Washington, iar în decembrie 2004 reușea imposibilul: încheierea negocierilor de aderare cu Bruxellesul. În 2005 și 2006 au urmat semnarea și ratificarea Tratatului Trilateral UE-România-Bulgaria. Admiterea celor două țări s-a făcut oficial la 1 ianuarie 2007, cu condiționări pe Justiție - MCV-ul care există și astăzi - și Mediu.

Aceasta este relatarea pe scurt a celei mai mari realizări politice din istoria României, după Marea Unire de la 1 decembrie 1918. Ca ziarist care am urmărit pas cu pas toate aceste procese (la cele mai multe am participat fizic) vă pot spune că, dacă erau stabilite criteriile, România nu ar fi trebuit să fie nici astăzi în Uniunea Europeană. Sigur că în 2000-2004, Bucureștiul avea o diplomație puternică, acolo erau Adrian Năstase și Mircea Geoană, dar nicio clipă nu s-a folosit ideea de a păcăli Occidentul. Mai degrabă, s-a mers pe principiul ce s-a dovedit perfect valabil că România se va dezvolta mult mai bine în interiorul NATO și UE decât în afara lor. Și Bruxellesul, și Washington-ul au fost de acord că ieșirea la Marea Neagră era importantă. Abia anul acesta au realizat că Marea Neagă, iată, este mai importantă decât Marea Baltică, unde Vestul s-a concentrat în ultimii 30 de ani. România nu a progresat doar din punct de vedere economic, deși produsul intern brut a crescut de vreo 5 ori în ultimii 15 ani, dar în toate domeniile - politic, social, cultural și educațional - România s-a europenizat și occidentalizat. Posibilitatea de liberă circulație, accesul tinerilor români – adesea aproape gratuit – la marile universități europene, schimbul permanent, neîngrădit, de informații, know-how, aparatură, oameni, a transformat România, mult mai mult decât suntem de obicei inclinați să credem, comparativ cu situația în care am fi fost încă eram lăsați în afara Uniunii. Gândiți-vă că, din 2004, 10 ani în România a fost președinte Traian Băsescu. Dacă România nu ar fi fost în structurile euro-atlantice, și azi președinte ar fi fost tot Traian Băsescu. După alegerile din 2009, cele mai contestate de atunci în istoria UE, Băsescu avea toate șansele să rămână mai departe șef inamovibil al țării. Cazul admiterii țării în Schengen în comparație cu admiterea țării în UE reprezintă o chestiune pur și simplu neînsemnată. Aceste lucru neînsemnat nu a putut fi realizat de politicienii români de după 2004. Și da, dacă este să judecăm după criterii, România pică la majoritatea criteriilor Schengen. Da, România are un sistem de Justiție practic nefuncțional. Nu vorbim aici despre Justiția penală. Aici, pe 31 octombrie, s-a spus totul când procurorul Portocală a fost achitat de Înalta Curte. În privința Procuraturii, a făcut istorie faptul că fraudarea alegerilor de la sectorul 1, din 2020, a fost ”mermelită” de anchetatori, cazul fiind aruncat la coș. Nu vorbim aici nici despre abuzurile inimaginabile într-un stat de drept săvârșite de Justiție în anii războiului româno-român. Am înțeles exact cum gândeau partenerii noștri externi: corupția în țara noastră era atât de extinsă încât tumoarea trebuia extirpată, chiar cu prețul afectării unor organe sănătoase. Problema este că sistemul de justiție din România este nefuncțional. Procesele comerciale durează 5-6 ani, licitațiile pentru infrastructură sunt adesea blocate, sentințele în cazuri similare se bat cap în cap, baronii din politică, care de bine de rău sunt supuși alegerilor o dată la 4 ani, au fost înlocuiți de baronii din Justiție – inamovibili 25 de ani, până la atingerea pensiei speciale.

Da, situația în vămile României este aceea de care am auzit cu toții. După ce vameșii din Arad au fost ridicați cu autobuzul, încasările de acolo au crescut cu... 3200%. Da, Portul Constanța este un ”no man's land”. Asta nu l-a împiedicat, anul trecut, să bată Pireul din Grecia, să urce pe locul 11 în Top porturi europene, cu mari șanse să intre în Top 10 anul acesta. Iar asta în ciuda faptului că mafia locală, de mână cu cea din ministerul Transporturilor de la București, blochează extinderea absolut necesară a portului. Da, avioane cu țigări trec liniștite granița României. În același timp, conferința din luna noiembrie, organizată de DC Media Group, cu participarea Philip Morris, BAT, și JTI, a consemnat din partea industriei cel mai scăzut nivel al traficului și al contrabandei cu țigări din istorie. Industria aceasta contribuie la bugetul de stat cu aproape 4 miliarde de euro. Șefii politiei de frontieră prezenți la conferință au primit mulțumiri la scenă deschisă.

Dacă nu îndeplinim criteriile, de ce să intrăm în Schengen? Fiindcă, la fel ca și în cazul admiterii în Uniunea Europeană, va fi mult mai bine atât pentru România, cât și pentru UE, cu cele două state de la Marea Neagra, România și Bulgaria, în interiorului Spațiului Schengen și nu în afara lui. După războiul din Ucraina lucrurile s-au schimbat fundamental. După conflict, granița cu Ucraina și Republica Moldova nu va putea fi securizată doar de către România. Atât Ucraina cât și Republica Moldova sunt cu decenii în urma Bucureștiului, și chiar a Sofiei în privința dezvoltării și a statului de drept. Și atunci, veți spune: cu România în Spațiul Schengen, Ucraina sau rușii din Republica Moldova vor ajunge fără controale până la Lisabona. Autoritățile române doresc colaborarea cu țările avansate din Vest. Poliția de frontieră, vama, nu au respins niciodată colaborarea și munca umăr la umăr, în punctele de trecere sau pe frontiera verde, cu țările avansate din Vest. De altfel, frontiera României în Schengen devine cu totul și cu totul frontieră externă a UE în fața Estului răvășit de război. România singură nu are nici capacitatea logistică, nici capacitatea umană și financiară să asigure o frontieră de peste 1000 de km, muntoasă, fluvială și maritimă. Și atunci nu e mai bine ca în portul Constanța sau la Siret să fie și români, și francezi, și olandezi? Nu ar fi de dorit ca și cheltuielile să fie împărțite? Nu ar fi astfel mai bine și pentru România, și pentru Europa, dacă tot suntem împreună în Uniune, să fim împreună și în apărarea granițelor?

Raportul elogios al Comisiei Europene și recomandările pentru admiterea țării în Schengen cred că urmăresc exact această idee. La fel și votul copleșitor în favoarea României din Parlamentul European. Aici, un rol fundamental l-au avut Rareș Bogdan, Dan Nica și Victor Negrescu. A existat și șansa uriașă ca Praga să dețină președenția rotativă a UE. Cehia ne-a ajutat din nou, enorm, așa cu a făcut și acum 20 de ani, când am fost invitați în NATO, tot la Praga.

Sigur că Olanda poate arunca totul în aer pe 8 decembrie la Consiliul JAI. Dacă pozițiile rămân ireconciliabile, probabil că nu se va vota, se va amâna dezbaterea. Dacă se votează iar admiterea României pică, votul poate fi reluat peste 5 ani.

O parte a opoziției din România se teme că, dacă România ar fi admisă, Klaus Iohannis ar avea cu ce se lăuda în urma celor două mandate prezidențiale, unde vreme de 8 ani rezultatele au fost modeste. Nu este așa, admiterea în Schengen este un efort comun și până la urmă și dacă Iohannis se va împăuna cu el care este problema? Beneficiile pentru România dar și pentru UE sunt indiscutabil uriașe. Din ura față de un singur om blochezi un beneficiu enorm pentru propria țară care te-a trimis europarlamentar la Bruxelles sau parlamentar la București? E o boală veche în România. Ea s-a manifestat încă din anii 90, când Iliescu a câștigat alegerile din Duminica Orbului, și când cel mai mare dușman al integrării României în Vest nu erau comuniștii cu faţă umană de la București, ci exact democrații din opoziție. Atunci am avut șansa unui om deasupra vremurilor – președintele Constantinescu – iar cu NATO și cu UE am avut oportunitatea lui 11 septembrie 2001. Poate și pentru Schengen s-au aliniat planetele odată cu războiul început de Putin împotriva Ucrainei. Șansele nu sunt mari, dar până pe 8 decembrie putem spera, dacă nu în înțelepciunea noastră, măcar în cea a Europei, care ne-a salvat de atâtea ori în ultimii 30 de ani.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News