Mulți elevi care nu sunt bolnavi cronici au în mediul familial persoane a căror integritate fizică și emoțională va fi afectată de participarea lor activă la cursuri, susține Ana Măiță. „Mă refer la un frățior care se luptă cu o boală, la o mamă care poate se luptă cu un cancer de sân și are o imunitate scăzută. Dacă copilul ei o îmbolnăvește, o bagă în spital sau mai rău...”, a zis Ana Măiță.
„Sunt părinți care ne-au contactat și ne-au spus: nu vreau să-mi trimit copilul la școală, nu vreau să-mi asum riscuri, vreau să facă școală online”, a precizat Ana Măiță.
Cu privire la atitudinea copiilor, există doi factori importanți. „Primul factor este legat de vârstă. Cu cât sunt mai mici, cu atât vor să interacționeze mai mult cu alți copii. Le este dor de colegii lor de grădiniță, de școală. Nu înțeleg foarte bine situația, nu înțeleg riscurile. Al doilea factor se referă la atitudinea părinților. Dacă părinții sunt sceptici în ceea ce privește existența sau gravitatea bolii, și copiii preiau, în mod firesc, din atitudinea lor. Dacă părinții spun nu există boala, haide, e o răceală, și copiii vor prelua din această atitudine”, a subliniat Ana Măiță.
„Există și situația în care părinții sunt foarte stresați în legătură cu riscurile și pericolul acestei infecții. Prin urmare, și copiii preiau din această atitudine”, a adăugat Ana Măiță.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva