De ce nu se vorbește despre alegerile europarlamentare. Explicația lui Ciuvică: De aia au și adus localele odată cu europarlamentarele / video
Analistul politic Bogdan Chirieac și Mugur Ciuvică, președintele Grupului de Investigații Politice, au vorbit, în cadrul emisiunii „Miercurea Neagră”, de pe DC News și DC News TV, despre alegerile europarlamentare.
Cei doi au vorbit despre alegerile europarlamentare plecând de la ideea că nimeni nu discută despre ele. Potrivit acestora, viitorii europarlamentari nu au făcut publice detaliile privind planurile lor pentru mandatul viitor.
„Ați auzit vorbindu-se ceva despre alegerile europarlamentare? Că inițial acestea erau pe 9 iunie.", a spus Bogdan Chirieac.
„Nu am auzit, dar nici nu mă așteptăm să aud pentru că alegerile europarlamentare, după cum știți foarte bine, niciodată nu au fost foarte interesante. De aia au și adus localele odată cu europarlamentarele. Localele sunt interesante pentru oameni, europarlamentarele mult mai puțin. Tot timpul a fost cea mai scăzută prezență la europarlamentare.”, a spus Mugur Ciuvică.
„Dar chiar să nu auzim nimic, adică ce au de gând viitorii europarlamentari care mulți sunt și din legislatura trecută.", a continuat Bogdan Chirieac.
„Dacă sunt și din legislatura trecută, ce să aibă de gând altceva?", a întrebat Mugur Ciuvică.
„Noua Europă, noul Green Deal sau vechiul Green Deal, afară cu Green Deal, Statele Unite ale Europei. Sunt probleme care ar putea să ne schimbe viața. Noua înarmare a Europei, cum văd lucrurile cu forța de apărare europeană. Sunt motive de discuție.”, a spus Bogdan Chirieac.
Mugur Ciuvică: Nu există interes din partea cetățenilor
Mugur Ciuvică este de părere că nu se discută foarte mult despre alegerile europarlamentare pentru că cetățenii nu sunt interesați de acest subiect.
„Eu sunt convins că discuțiile sunt și legate de interesul cetățenilor. Cetățenii sunt importanți acum că ei votează. Eu nu cred că există foarte mult interes, plus că, după părerea mea, Europa trebuie lăsată așa cum e, în mare. Trebuie lucrat doar la Bruxelles puțin că e exagerat de multă birocrație. Se fac tot felul de legi și regulamente, multe dintre ele cretine pentru că le fac mii de birocrați. Zeci de mii de oameni stau și lucrează în birouri și iau decizii pentru aproape 500 de milioane de oameni.
Acolo trebuie schimbat și să termine cu partea asta progresistă care înseamnă și regulamente cretine. Sigur că e problemă cu încălzirea, că o vedem cu toții, dar vrei să schimbi tu lucrurile peste noapte, să le faci tu din birou, să faci tu Green Deal. Niște aberații!
Singurul lucru pe care l-aș schimba eu, în Europa, ar fi să mai taie din birocrația de acolo și mai puține regulamente tembele.”, a spus Mugur Ciuvică.
„Adică sunteți pentru piață liberă. Ultimele regulamente și directive înseamnă tot mai puțin piață liberă.", a adăugat Bogdan Chirieac.
„Înseamnă tot mai multe reguli și reglementări cretine care să încurce lucrurile. Piață liberă e în continuare, în teorie. În practică, lucrurile devin din ce în ce mai greu de făcut din cauza regulamentelor care tot apar.”, a spus Mugur Ciuvică la emisiunea „Miercurea Neagră” de pe DC News și DC News TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News