Data actualizării:
Data publicării:

De ce nu publică Primăria Capitalei CV-urile angajaților, în ciuda transparenței promise de Nicușor Dan

Autor: Roxana Neagu | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto Facebook Nicusor Dan
Foto Facebook Nicusor Dan

Transparența este un cuvânt des utilizat de noua Putere politică, însă nu atât de des pus în practică. 

În ultima perioadă, pe funcții-cheie au fost numite persoane asupra cărora au planat unele semne de întrebare, unele justificate, altele nu. Pentru a nu generaliza o situație de fapt, cel mai simplu, pentru Executivul PMB, ar fi fost publicarea CV-urilor cu date despre formarea educațională și experiența profesională a angajaților. În trecut, aceste informații s-au regăsit pe site-ul Primăriei. Un exemplu în acest sens este instituția Guvernului, acolo unde fiecare ministru își publică CV-ul, declarația de interese și pe cea de avere, dar și Parlamentul României, unde fiecare parlamentar și-a depus aceste documente. 

În consecință, către Primăria Capitalei, am trimit următoarea solicitare: ”De ce nu sunt publicate CV-urile persoanelor aflate în Executivul PMB? În virtutea transparenței, nu considerați, ca instituție, că ar trebui ca fiecare persoană numită/aleasă în aparatul PMB ar trebui să publice, pe site-ul Primăriei, și CV-ul în care sunt menționate cursurile urmate, precum și pregătirea profesională, având în vedere că pentru fiecare funcție sunt anumite cerințe care trebuie respectate?”

Răspunsul dat de Direcția Managementul Resurselor Umane, a fost următorul: 

”Asigurarea de către autoritățile si instituțiile publice a accesului la informațiile de interes public se face din oficiu sau la cerere, accesul mijloacelor de informare în masă la acestea fiind garantat.

Conform prevederilor legale existente în prezent, CV -urile angajaților unei instituții publice nu se regăsesc printre informațiile de interes public pe care instituțiile publice au obligația să le comunice din oficiu prin publicarea pe site-ul oficial al acestora.

Facem totodată observația că un CV nu este un document al cărui cuprins să fie reglementat prin dispoziții legale și conține, pe lângă datele privind studiile și traseul profesional al unei persoane (date ce pot fi considerate uneori informații de interes public) și date cu caracter personal care nu sunt de interes public. 

Datele de interes public cuprinse într-un CV privind traseul profesional al unui angajat pot fi comunicate eventual, doar ca informații de sine stătătoare.

Mai mult decât atât, în cazul funcționarilor publici angajați în cadrul unei instituții publice, deși datele în sine privind traseul profesional al acestora pot deveni informaţii de interes public numai în măsura în care afectează capacitatea de exercitare a unei funcţii publice, acestea se regăsesc în cadrul CV-rilor depuse în fapt în dosarul profesional al fiecărui funcționar public, dosare care sunt supuse regimului juridic reglementat de HG nr. 432/2004 privind dosarul profesional al funcţionarilor publici și la care pot avea acces numai anumite persoane,  instanţele judecătoreşti şi organele de cercetare penală.”

Prin urmarea Primăria Capitalei ne comunică că CV-urile angajaților nu se regăsesc printre informațiile de interes public, dar și că acestea conțin date cu interes personal. Însă datele cu interes personal pot fi secretizate sau șterse din CV înainte de urcarea publică, procesul fiind foarte simplu. 

În concluzie, transparența există doar la cerere în primăria condusă de Nicușor Dan. De altfel, primarul general, care promitea transparență în campania electorală, are publicate doar declarația de avere și de interese, nu și CV-ul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel