De Ce nu l-au validat parlamentarii PSD pe Rareș Bogdan la TVR
Valeriu Zgonea a explicat de ce parlamentarii PSD au ales să nu-l valideze pe jurnalistul Rareș Bogdan pentru funcția de conducere a TVR-ului. Șeful Camerei Deputaților a precizat că a vorbit despre această problemă cu jurnalistul propus de PNL.
"E ideea pe care am discutat-o aseară în cadrul Uniunii Social Liberale, ca să eliminăm această sincopă de parcurs. Noi am explicat şi înainte de a face propunerea aceasta Partidului Naţional Liberal, că există în cadrul Parlamentului, în grupul nostru, o frustrare faţă de atacurile şi jignirile pe care un jurnalist pe care eu îl apreciez şi-l respect foarte mult ca jurnalist le-a făcut. Vă reamintesc numai povestea pe care o discutau înainte de a se face nominalizarea săptămâna trecută, colegii mei discutau despre faptul că domnul Rareş Bogdan a zis că dacă cetăţeanul n-are nici un porc pe-acasă să-l taie, să se ducă până la Parlament. Un astfel de limbaj nu face bine societăţii româneşti, trebuie să existe o deontologie şi o limită, peste care nu putem să trecem", a declarat Zgonea, la RFI.
Președintele Camerei Deputaților a adăugat: "Am avut o discuţie şi cu domnul Rareş Bogdan şi i-am spus că există această frustrare în cadrul grupului parlamentar, pe care eu vă rog frumos să găsiţi o soluţie s-o închideţi cumva, pentru că oamenii n-au nici o problemă cu dvs. personal, ci cu un limbaj pe care-l folosiţi, ca să aveţi un rating foarte bun la emisiune; lumea oricum vă apreciază, dar nu-i jigniţi pe cei de la care cereţi votul, pentru că va fi foarte greu ca oamenii să vă voteze atâta timp cât dvs. îi jigniţi pe aceiaşi oameni. Asta a fost discuţia şi aseară cu Crin Antonescu, e o chestiune normală".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News