Data publicării:
• De ce nu a postat Anisie un mesaj de Ziua Limbii Române
Monica Anisie a fost profesoară de limba română, înainte de a deveni director în Minister, consilier prezidențial și apoi ministru al Educației. Astăzi, de Ziua Limbii Române, nu a transmis/publicat/ postat niciun mesaj pentru elevi sau pentru colegii ei, profesorii de română.
Să fie o strategie de tip ”nu vorbi de funie”, după gafa cu pepsiglasul?
Ar putea să fi așteptat să vadă mesajul președintelui Klaus Iohannis, pentru a nu-l mai pune într-o situație neplăcută, cum s-a întâmplat cu măștile pentru elevi? (Președintele a spus că fiecare elev sau profesor își cumpăra masca, nefiind fonduri pentru asigurarea lor gratuită, dna Anisie, într-un răspuns oficial pentru DCNews a scris că sunt alocate 50 de milioane de euro, bani europeni, pentru achiziția de măști).
Explicația pare mult mai simplă și mai umană. Ocupată cu ministerul și alegerile, dna ministru marchează astfel de sărbători cu 4 zile întârziere. Asta, dacă nu ai suspiciuni rezonabile că postarea ar face parte tot dintr-o strategie de comunicare politică, a unui demnitar în campanie electorală.
Într-o postare de duminică seara exact asta scrie dna Anisie pe Facebook:
”*Ora 19* revenirea acasă de la minister pentru a lua cina în familie, o premieră în această săptămână!Cu patru zile întârziere, cei cinci căței ai familiei au fost sărbătoriți de Ziua Internațională a Câinelui (în prezența, bineînțeles, și a celor două pisicuțe rezidente în casa Anisie). Tot cu întârziere, dar am reușit să sărbătoresc și onomastica soțului. Mai glumesc, dar e greu, și știu că atât familia mea, cât și aceste suflețele pe care le iubesc mult îmi simt lipsa în această perioadă. Dar cred cu tărie că cel mai important acum este să putem deschide școlile în siguranță și să învățăm #împreună să învingem acest dușman invizibil, care ne-a schimbat viețile tuturor”.
Să urmărim, deci, pagina ministrului joi, 3 septembrie, să vedem ce mesaj va transmite de Ziua Limbii Române.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News