De ce nu a arbitrat Istvan Kovacs la CM 2022. Explicaţiile lui Pierluigi Collina
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Sursa: Agerpres
Sursa: Agerpres
Pierluigi Collina, şeful departamentului de arbitri la FIFA, a explicat de ce Istvan Kovacs nu a arbitrat niciun meci la Campionatul Mondial. 

"La fel ca în cazul jucătorilor, evaluarea arbitrilor este o combinație între munca de la antrenament și performanțele lor de pe teren, în timpul meciurilor. Fiecare nominalizare va fi făcută cu mare grijă pentru a încerca să găsim de fiecare dată cele mai bune echipe de arbitri”, a fost explicația lui Pierluigi Collina, citat de Fanatik. 

Ion Crăciunescu spune că Istvan Kovacs ar fi meritat măcar o partidă la centru 

"Eu cred că merita mai mult. Are o vârstă foarte bună pentru un arbitru. Nu înțeleg raționamentul celor de la FIFA.

Chemi un arbitru cu toată brigada, asta înseamnă că trebuie să îi dai și meciuri… mi se pare mult prea mult să fie de cinci ori al patrulea. Față de ce arbitri am văzut la acest Mondial, să mă ierte Dumnezeu… pur și simplu nu înțeleg! Ori îl ține rezervă acum și vor să îl delege în fazele superioare, dar nu știu ce să cred”, a comentat situația Ion Crăciunescu.

Adrian Porumboiu are altă variantă 

Fostul arbitru internaţional Adrian Porumboiu spune, însă, că Istvan Kovacs nu a fost chemat în Qatar pentru a fi rezervă, dar cel mai probabil s-a întâmplat ceva acolo. 

"Nu e adevărat că a fost adus pentru a fi rezervă! Dacă era adevărat, orice spui și orice afirmi, trebuie să aibă logică. În momentul în care te cheamă cu brigada completă, nu te ia ca arbitru de rezervă, te ia ca să arbitrezi.

S-a întâmplat ceva acolo, întâmplarea face ca acolo să fie și un vasluian, asistentul Artene.

L-am întrebat ce s-a întâmplat, se așteptau și ei să arbitreze, n-au arbitrat. Ce mi-a spus, nu pot să spun. N-am acceptul lui”, a spus Adrian Porumboiu, la Sport.ro.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel