Data publicării:
De ce n-are ursul Coarnă
Atacul fostului șef al IGPR, chestorul Bogdan Despescu, la adresa ministrului Carmen Dan, readuce în prim-plan problema pe care o are Dumitru Coarnă, respectiv sindicaliștii pe care îi reprezintă. Adică polițiștii.
În Poliția Română, chestorul Despescu a fost CEO. Fără să intrăm pe fond, adică să analizăm dacă are sau nu dreptate, trebuie remarcat cât de nefiresc este ca un șef de sindicat să apere, ba chiar să reprezinte, poziția managementului.
Iar Dumitru Coarnă, de o lungă bucată de vreme, exact asta este obligat să facă. Paradoxal, în România nu Armata ci Poliția este Marea Mută. Șefii Poliției stau ascunși, iar Coarnă este în turneu permanent prin studiourile de televiziune. Practic, el ia în plin multe dintre gloanțele trase spre structurile de conducere ale Poliției. O fi bine, o fi rău pentru sindicaliști? Ei trebuie să răspundă.
Cert este că de șeful Poliției aflăm doar în momentul numirii și al demiterii/demisiei. Conferințele de presă ale șefului IGPR, indiferent cine a fost acela, pot fi numărate pe degete de un leneș (două sau trei degete, funcție de gen). Identitatea instituției este construită în jurul imaginii dlui Coarnă, care o reprezintă în fața publicului, nu a chestorilor, care stau la fereală.
Ori nu știu să vorbească, ori nu sunt lăsați de șefii politici, care nu vor să rămână în plan secund. Avantajul politicienilor ar fi că pot transmite celor 200.000 de angajați MAI mesajul: eu sunt liderul vostru. Fără să fie eclipsați de anonimul de la butoane. Riscul pentru politicieni, în speță miniștrii de Interne, este ca orice necaz din domeniu să le fie atribuit de către restul electoratului. La fel pentru Dumitru Coarnă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News