De ce mulți români au rămas în Israel. Dragoș Nelersa: Nu pot fugi sub nici o formă. Cine rămâne să apere țara asta?
Dragoș Nelersa, jurnalist la "Gazeta Românească" din Israel, a explicat pentru DC NEWS de ce mulți români au ales să rămână în Israel.
Dragoș Nelersa este un jurnalist român care a ales să se mute în Israel acum 25 de ani. Acesta a declarat pentru DC NEWS că românii din Israel sunt uniți și formează o comunitate frumoasă.
"Comunitatea românească este unită, vorbim între noi, ținem legătura între noi. Eu fiind jurnalist român, având ziarul de limbă română, sunt în legătură cu toată lumea", ne-a spus Dragoș Nelersa.
Acesta ne-a mărturisit că deși soția lui și copii sunt cu el în Israel, mulți membri ai familiei sunt încă în România, așa că revine în țară destul de des.
"Familia mea e aici, am familie și în România. Noi venim în România de 2-3 ori pe an. Acum am fost, avem aici o școală de limbă română și acum în august am fost într-o tabără cu acești adolescenți care acum, așa cum vă spuneam, au arma în mână și sunt la război. S-a organizat o tabără de către DRP și au adus copii de la școlile de limbă română din toată lumea și în luna august am fost într-o astfel de tabără o săptămână, ne-am întâlnit cu copii din diaspora din toate colțurile lumii. A fost superb, i-am plimbat prin România, le-a plăcut foarte mult, învață limba română. Acum, din păcate, sunt în altă situație, dar vom reuși, suntem puternici, vom trece și peste asta", a spus Dragoș Nelersa.
De ce mulți români au rămas în Israel
Întrebat de ce el sau alți români din Israel nu au ales să fugă de război și să se întoarcă în România, jurnalistul ne-a spus că oamenii au rămas să apere țara care le-a devenit casă.
"Sunt foarte mulți români cu dublă cetățenie, israeliană și română, care trăiesc aici. Aici este casa lor, asta este casa lor. Românii care sunt în Israel nu sunt o diasporă așa cum știți dumneavoastră și așa cum sunteți dumneavoastră obișnuiți să înțelegi o diasporă. Ei s-au întors în țara lor, chiar dacă sunt născuți în România, evreii s-au întors în țara lor care este Israelul și pe care trebuie să-l apere. Nu pot fugi sub nici o formă. Copiii noștri sunt pe front, băiatul meu e în armată, nu putem fugi din calea dușmanilor pentru că dacă fugim de aici cine rămâne să apere țara asta? Poporul ăsta are o singură țară - Israelul și ea trebuie apărată cu sângele copiilor noștri, ca să spun așa. Noi cu toții suntem la ora actuală o armată.
Fiecare ajută cum poate. S-au mobilizat 300 de mii de rezerviști, se vorbește despre o mobilizare generală. Oamenii ajută fiecare, unii donează sânge, alții strâng alimente, alții primesc oameni în cazare. Din cei refugiați sunt foarte mulți care au plecat din zonele de sud, acum pleacă și din zonele de nord și vin către zonele de centru și atunci sunt oameni care își deschid casele și îi primesc pe frații lor aflați în suferință. Suntem cu toții uniți, cu toții suntem o singură armată, altfel nu am putea să reușim să păstrăm această țară dacă am pleca cu toții și am fugi din cauza războiului", a spus Dragoș Nelersa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News