De ce moartea Iuliei Marin, jurnalista de 32 de ani, este o lecție pentru anumiți preoți
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Iulia Marin
Iulia Marin
Moartea Iuliei Marin (32 ani), jurnalista care a fost găsită fără suflare în apartamentul în care locuia, ar trebui să fie o lecție pentru preoții care consideră că depresia vine de la lene. Sau pentru cei care consideră că este chiar lene.

Chiar la începutul lunii aprilie, preotul Savatie Baștovoi spunea că „depresia este lene patologică”. Am mai auzit și pe alți oameni care, întrebați fiind dacă au avut vreodată depresie, răspundeau arogant: „N-am eu timp, domnule, de depresie. Eu muncesc toată ziua. N-am timp să am depresie”.

VEZI ȘI: Iulia Marin a murit. Jurnalista împlinea, pe 30 aprilie, 33 de ani - https://www.dcnews.ro/iulia-marin-a-murit-jurnalista-implinea-pe-30-aprilie-33-de-ani_912914.html

Poți să fii perfect apt de muncă, dar să ai depresie. Te poți ascunde foarte ușor de colegi când ai depresie. E ușor să mimezi niște zâmbete pentru că da, la muncă nu ai timp să fii depresiv, dar nu e ca și când depresia te părăsește și după ce termini munca. Depresia este acolo. Și când ajungi la tine acasă, singur, dai masca jos și rămâi doar tu cu depresia. Nu cu lenea. Cu depresia. Sunt atâția leneși care nu sunt depresivi. Lenea nu are legătură cu depresia. În schimb, nu cunosc depresivi leneși. Pentru mine, depresia e mai parșivă decât cancerul. Cumva, cancerul poate fi vindecat, dar depresia, dacă nu dai de niște psihiatri și psihologi foarte buni, dacă nu ți se prescrie tratamentul care trebuie, poți eșua. Uneori, depresie ucide mai rapid decât o poate face cancerul în stare terminală. Și, de asemenea, cancerul nu ucide, dar depresia o poate face.

Atenție: încă nu se știe de ce a murit Iulia Marin. Știm doar că, pe contul ei de Facebook, scria despre ce înseamnă depresie. Scria despre lupta ei cu depresia și se bucura de fiecare bătălie câștigată. Acum a fost găsită fără suflare în apartamentul în care locuia din Militari. Cauzele decesului vor fi stabilite de medicii de la Institutul Național de Medicină Legală (INML) în următoarele zile. Iulia Marin ar fi împlinit 33 de ani în 30 aprilie.

Și, de departe, cel mai important pas în tratarea depresiei este să ceri ajutorul. Întâi, oricui vrei tu. În oricine ai tu încredere. Apoi, să ceri ajutor de specialitate. Nu trebuie să te ascunzi, nu trebuie să îți fie teamă că vor zice unii că ești nebun sau leneș. Nu ești nici nebun, nici leneș. Ești doar depresiv. Nu este nimic neobișnuit.

Depresia se poate trata. Este o boală ca oricare alta. Și nu ești vinovat că faci depresie, deci nu ai motiv să te ascunzi că o ai. Nu este nimic rușinos în a avea depresie. Ceva totuși este rușinos: să nu ceri ajutorul. Dar cumva asta este de înțeles pentru că trăim în România și, așa cum am zis, ești privit drept nebun sau leneș, dar dacă înțelegi că cine spune asta este pur și simplu ignorant, ești deja câștigat. Depresia nu este doar o tristețe care trece cu un vin bun sau o mâncare bună. Este mai mult de atât.

Depresia, o boală care nu trebuie trecută cu vederea

Prof. Univ. Dr. Dan Prelipceanu, invitatul DC News în cadrul emisiunii „Academia de Sănătate", a vorbit despre depresie, o boală care nu trebuie trecută cu vederea. Prof. Univ. Dr. Dan Prelipceanu a explicat că evoluția fenomenului depresiv nu poate fi oprită, dar sunt anumiți factori de risc care pot fi controlați.

Probabil că nu avem cum să ne opunem acestui curs al evoluției globale a fenomenului depresiv, dar unii dintre factorii de risc pot fi controlați. Printre aceștia ar fi asigurarea unui stil de viață cât mai echilibrat care este o chestiune individuală, dar și una socială, existența unei atmosfere sociale destinse, democratice, un nivel de viață bun, o viață pe care să-ți placă să o trăiești, șomaj cât mai mic, este vorba de nesiguranța zilei de mâine. Mai sunt și factorii culturali care pot fi mai mult sau mai puțin dirijați într-o societate. Probabil că evoluția ar putea fi controlată până la un punct. Nu spun că vom avea o societate lipsită de suferință. Așa ceva nu există. Depresia este un fenomen uman, nu putem să-l evităm, dar este tratabil în bună măsură. Diagnosticarea precoce este crucială, spunea profesorul.

Pentru multe persoane, depresia se poate croniciza sau poate deveni o afecțiune pe toată durata vieții, cu prezența a mai multor episoade. Poate să fie complet demoralizant atunci când îți dai seama că ți-a reapărut depresia și simptomele ei de tristețe, oboseală și iritabilitate.

Este important să înțelegi când depresia este pe punctul de a reveni ca să acționezi imediat:

Ia legătura cu terapeutul și vorbește despre simptomele pe care le-ai observat.

Schimbă tratamentul medicamentos doar dacă specialistul recomandă acest lucru.

Mai jos, găsești informații despre semnele care indică reapariția depresiei ca să știi când un episod este aproape

 

 

1. Mai mult decât o zi proastă

Cum poți să-ți dai seama că este vorba de depresie și nu doar o perioadă proastă și tristă?

Trebuie să-ți pui anumite întrebări în legătură cu evenimentele din viața ta:

Ești trist pentru ceva ce s-a întâmplat la birou?


Sunt probleme cu partenerul de viață?


Pot fi doar momente solitare de tristețe, dar dacă te simți fără speranță, simți că vrei să plângi fără motiv și parcă ești gol în interior, pe o durată mai mare de 2 săptămâni, atunci s-ar putea să fie vorba despre un episod de depresie.

2. Vrei să te izolezi

 

Eviți în mod activ să-ți părăsești casa? Te simți ca și cum cea mai scurtă conversație este mult prea dificilă? Te izolezi social când un prieten vrea să te scoată în oraș? Faptul că nu mai vrei, nu-ți face plăcere, să socializezi cu prietenii este un semn al depresiei.

Un grup de suport nu este doar un mod sănătos de a menține depresie departe, dar și un factor foarte important pentru a duce o viață împlinită.

În final, vă invităm să urmăriți și un interviu despre depresie cu Dr. Simona Trifu:

Youtube video image

 

 

Cât despre Iulia Marin, sper că nu a murit degeaba. De trăit, sigur nu a trăit degeaba. Dar sper că și de murit, nu a murit degeaba și sper ca, de astăzi, depresia să fie considerată o boală ca oricare alta, dar totodată să-i înțelegem gravitatea. Și să reținem că depresivii nu sunt nici nebuni, nici leneși. Sunt doar niște oameni care au nevoie de ajutor.

 

VEZI ȘI: Jurnalista Iulia Marin, în 2022, despre depresie: A treia tentativă de suicid. În trei ani. Una pe an. Schimbări de tratament - https://www.dcnews.ro/jurnalista-iulia-marin-in-2022-despre-depresie-a-treia-tentativa-de-suicid-in-trei-ani-una-pe-an-schimbari-de-tratament_912932.html

 

 

Vă invităm să citiți și ultimul text pe care l-a publicat Iulia Marin, pe blogul său, despre depresia cu care se lupta:

 

Sunt bine. Sunt bine și îmi vine să scriu asta pe toate gardurile, să strig în gura mare, să țopăi într-un picior. Mă simt complet lipsită de orice emoție negativă, de orice anxietate, de orice gând mai mult sau mai puțin depresiv, negru, gri-petrol.

Sunt bine și încep, încet, să mă disciplinez. Mă trezesc la șapte, mă culc la 23.00, mă țin de un regim alimentar sănătos, mai fac și sport din când în când, am slăbit câteva kilograme, în ciuda tratamentului care îmi dă poftă de mâncare.

Mintea mi-e calmă, limpede, mă concentrez ușor, lucrez cu mai mult spor, dorm bine noaptea, citesc, ascult muzică, văd arareori câte un film. Lucrurile pe care le fac au devenit mai ușoare, eu am devenit mai ușoară, inclusiv la propriu, cum ziceam.

Sunt surprinsă de acest bine, pentru că nu îl așteptam vreodată și îmi dau seama cât de puțin credeam în el, cât de pesimistă eram, cât de mult mă afundam în stările mele depresive.

Simt, în fiecare zi, că muncesc tot mai mult, dar sunt cu atât mai satisfăcută, am reînceput să simt plăcerea din mărunțișuri, din lucrurile mici: melodiile blues sau jazz pe care le ascult serile și de care habar n-aveam, documentarele despre pictori celebri de care eu abia am auzit, despre toate locurile în care să călătorești într-o viață, despre mâncare, despre, cu alte cuvinte, toate plăcerile vieții. Iar când nu fac asta, citesc, mă plimb, ies cu prietenii.

Capăt, tot mai mult, senzația că pun cărămidă peste cărămidă în a-mi construi un stil de viață care nu e doar sănătos și sustenabil, ci și foarte plăcut, numai bun pentru mine.

Normalitatea se simte ca o gură de aer proaspăt. O savurez, puțin câte puțin, ca pe o tabletă de ciocolată neagră. Convalescența de după internarea din toamnă, simt, s-a încheiat de ceva vreme. S-a încheiat de prin ianuarie, dar, din când în când, câte un mugure de depresie înflorește în capul meu și, din fericire, dispare la fel de subit pe cât a apărut.

Lucrez la mine, asta simt, cum aș lucra la o grădină. Plantez gânduri senine, stropesc cu niscaiva optimism și absorb toată lumina soarelui, toate poveștile și toate imaginile care îmi trec prin fața ochilor. Plivesc buruienile, le smulg din rădăcină, le las deoparte. Grădina minții mele e tot mai curată, tot mai îngrijită, începe să dea în floare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel