Termenul ”Germania/Germanic” este de origine latină și a fost folosit de Împăratul roman Iulius Cezar în cartea sa ”Records of the Gallic Wars”, în care descria popoarele care trăiau la est de Rin și anul 55 î.Hr.

Cuvântul ”german” a fost adoptat de Iulius Caesar din Galia și ar fi însemnat ”vecin”.

Terminologia de astăzi folosește adesea cuvântul ”germani” pentru locuitorii Germaniei. Provine din vocabularul limbilor slave, unde cuvântul ”germană” înseamnă ”mut”. Mai mult, slavii i-au numit pe germani așa pentru că nu le înțelegeau limba.

Nemți sau germani?

Cel mai elocvent exemplu este oferit de limba poloneză, o limbă de origine slavă. Pentru cetățenii germani, polonezii folosesc cuvântul ”niemcy”. Asemănarea dintre două cuvinte este ușor de văzut. Explicația este că acestea sunt cuvinte înrudite. Noi, românii, folosim ambele variante. Pentru lucrurile oficiale și literare spunem ”germani, dar în vorbirea de zi cu zi se folosește varianta ”nemți.

Potrivit Shtiu, faptul că utilizăm ambele variante se explică prin faptul că, deși este o limbă romanică, limba română are și foarte multe influențe slave deoarece cam toți vecinii României, cu excepția ungurilor, vorbesc o limba slavă.

În țara noastră, există o regiune unde toponimul ”neamț” are o etimologie interesantă. Cuvântul apare în denumirea mănăstirii, orașului reședință de județ, a târgului, a cetății și a râului care odinioară se numea Ozana: Mănăstirea Neamț, orașul Târgu Neamț, județul Neamț, Cetatea Neamț.

Istoricii susțin că, în cazul de față, cuvântul ”neamț” nu arată originea unui popor sau a unui grup de oameni care au trăit în această zonă. El se referă la originea slavă a cuvântului care aici are semnificația de ”tăcut” sau ”liniștit”.

Citește și:

Cum a apărut cuvântul „DA” în limba română. Te-ai fi gândit la asta?

Majoritatea specialiștilor consideră că termenul „da” provine din limba slavonă veche, precursoarea bulgarei, scrie shtiu.ro. Aceeași formă este și în limba rusă, cu același înțeles, dar și în limbile din fosta Iugoslavie. „Da” este caracteristic zonei balcanilor și Rusiei, nu tuturor limbilor slave.

O altă teorie controversată presupune o etimologie alternativă, cuvântul de confirmare ar fi preluat din limba latină. Pe timpul lui Augustus, limba latină clasică nu a avut un cuvânt echivalent „da”-ului de la noi. Pe atunci era nevoie ca romanii să ofere mai multe explicații atunci când voiau să confirme ceva. Ei foloseau expresii și combinații de cuvinte care conțineau „sic”, „ita”, „vero” toate cu sensul de „așa este”, „într-adevăr”, „în acest fel” sau pur și simplu repetau ceea ce au spus deja.

Cu timpul romanii au găsit soluții mai eficiente scurtând cuvintele sau expresiile sub influența germanicilor care aveau deja conceptul de „da” în limba lor. În felul acesta se explică faptul că „sic” a devenit „si” în italiană, spaniolă și „sim” în portugheză. În latina răsăriteană echivalentul lui „sic” ar fi fost „ita” (ita quod = așa încât). De-a lungul timpului „ita” a devenit „ida”, „ta” și mai târziu „da”.

Citește mai mult AICI.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News