Recentele evenimente de la nivel internațional, cum ar fi Brexit, tentativa de lovitură de stat din Turcia și odioasele atacuri de la Nisa și Munchen, arată că în materie de relații internaționale și terorism, nimic nu poate fi prevăzut.

Dacă anticiparea acestui tip de evenimente ar fi fost la îndemâna oricui, probabil că politica nu ar mai fi reprezentat o miză atât de importantă.

Recentele ieșiri la rampă ale fostului premier Adrian Năstase, atât în ceea ce privește politica internă, cât și cea internațională, dar mai mult, preocuparea pentru cum va evolua PSD în tot acest context, sunt binevenite. Analizele lui Năstase arată limpezime și clarviziune, iar dincolo de orice, creează sentimentul că țara are oameni extraordinar de valoroși dar care se văd obligați să stea pe tușă sau în exil. În opinia mea, problema nu este despre cum va evolua PSD pe scena politică românească, ci cum va face cel mai mare partid din România să nu-i fie sacrificată identitatea și forța organizațională, sub pretextul actualei crize europene.
Adrian Năstase a vorbit despre iminenta izolare pe scena politică a PSD, începând cu alegerile din toamnă. Fostul premier are dreptate și argumentează cât se poate de clar faptul că, dacă n-ai aliați, nu poți guverna cu 35% din voturi. În completarea celor spuse de Năstase, care prevede o coalizarea (dumnealui îi spune de dreapta, eu îi spun tot ce nu este PSD) a forțelor care vor cu orice preț să guverneze din noiembrie.

Strategia lui Klaus Iohannis, cu largul concurs al unor forțe non-politice, este de a rupe și din resursa PSD, în ceea ce va însemna constituirea viitorului guvern. Mai concret, PSD și PNL vor obține scoruri apropiate. PSD a fost deja lăsat fără aliații siguri – UNPR și ALDE, care fie s-au dizolvat, fie își pierd din vigoarea sub constanta șubrezire a imaginii. Ar mai fi fost posibil ca UDMR să încerce o apropiere de PSD, dar în acest context e greu de crezut că UDMR va face altceva decât să speculeze drumul cel mai favorabil. Mai mult, Uniunea a mers întotdeauna pe mâna puterii sigure, iar până în 2019, nu există o altă putere mai clară decât cea care s-a coalizat sub autoritatea prezidențială. Din păcate, această putere este una difuză, fiind alcătuită din forțe numite, nu alese, în spatele cărora stau indivizi care nu s-au supus expunerii publice și deci nu pot fi măsurați sau controlați. Aceștia nu au prin definiție o cultură democratică. Toți acești nealeși, se folosesc de legitimitatea președintelui pentru a-și exercita puterea.

În actualul context, Europa fierbe și este măcinată de atacuri asimetrice, menite să șubrezească autoritatea marilor puteri și libera circulație. Este greu de crezut că vor mai exista țări în care forța predominantă o vor avea partidele. La vreme de război, chiar dacă non-clasic, puterea este preluată de către instituțiile de forță și de către celule de criză invizibile (la nivel de expunere publică) care vor exercita „provizoriu" decizia în stat. Partea bună este că nici un serviciu secret nu vrea răul sau dezintegrarea țării lui, dar partea rea este că, ajunsă în mâna unor forțe militare, puterea statală este devoratoare de partide și pluralism. Nimeni nu admite „a second opinion" în armată. În contextul actual, PSD va trebui deci să-și schimbe strategia sau să accepte câteva posturi ministeriale impuse de către președinte și, de ce nu, să ia în calcul chiar o alianță cu Traian Băsescu. Nu procentul pe care Băsescu îl va obține este important, ci memoria acestuia și dorința lui de răzbunare față de cei care l-au umilit după terminarea mandatului. Teama comună îi unește și pe cei mai mari dușmani. 

Notă: Imaginea de pe prima pagină este setată d eredacție

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News