De Ce l-a demis Ponta pe Zegrean
DCNews a anunțat în exclusivitate, vineri seară, că premierul Victor Ponta a decis, în urma unui control efectuat de Corpul de Control al Guvernului, să îl schimbe din funcție pe Mircea-Vasile Zegrean, fratele președintelui CCR, Augustin Zegrean.
Premierul a decis înlocuirea lui Mircea-Vasile Zegrean din funcția de director general al Companiei Naţionale pentru Controlul Cazanelor, Instalaţiilor de Ridicat şi Recipientelor sub Presiune (CNCIR), unde fratele președintelui CCR fusese numit în 2010, în urma emiterii OUG 22/2010 de reorganizare a ISCIR.
Citește și: Fratele președintelui CC, Mircea Zegrean, implicat în achiziția unui sediu la preț dublu
Conform romaniatv.net, Mircea-Vasile Zegrean este acuzat că a dat unor angajaţi ai CNCIR salarii şi de trei ori mai mari decât cele prevăzute de lege, de până la 6.500 lei. Salariaţii ar fi încasat şi sporuri ilegale.
Mircea-Vasile Zegrean ar fi acordat salarii considerabil mai mari unor angajaţi, deşi nu avea competenţa necesară să o facă, mai arată sursa citată. Prejudiciul astfel creat s-ar cifra la 500.000 lei. Alți 500.000 de lei ar fi fost acordaţi ilegal sub forma unor contracte de prestări servicii ale angajaţilor către companie.
Mai mult, compania ar fi încheiat contracte cu o firmă printre ai cărei acţionari apare şi soţia lui Mircea-Vasile Zegrean, continuă sursa citată.
Acuzele se regăsesc în raportul Corpului de Control al primului-ministru. Instituţia din subordinea lui Victor Ponta a sesizat Parchetul de pe lângă ICCJ privind posibila săvârşire a unor fapte de natură penală.
Vezi și: EXCLUSIV: Ponta l-a demis pe Zegrean
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News