Un profesoară în științe și-a povestit întreaga experiență din laborator și etapele de studiu prin care a trecut în încercarea de a da o măsură cât mai fidelă timpului și a explica de ce trece, cum trece și de ce și noi, oamenii, trecem odată cu el și nu rămânem undeva într-un plan atemporal, neatinși și neafectați de ticăitul ceasului.

Potrivit Reuters, cercetătoarea și-a dedicat studiului timpului 15 ani din viața sa. Iată la ce concluzii a ajuns!

"Ne petrecem viața împărțind-o în timp de lucru, timpul în familie și timpul pentru sine, momentele cu noi care nu sunt, din păcate, atât de multe. Rareori stăm și ne gândim cum și de ce ne radiografiem viața prin prisma timpului. Mulți oameni apreciază timpul doar atunci când au o experiență care îi face să realizeze cât de limitat este. Interesul meu pentru studiul timpului a crescut de când am realizat că, efectiv, se epuizează, trece și nu se mai întoarce" a spus profesorul.

Un accident a schimbat totul. "Timpul părea să stea pe loc"

"În urmă cu 18 ani, în timp ce eram la universitate, conduceam pe o stradă de țară, când un alt vehicul s-a încadrat pe marginea drumului meu și a intrat în coliziune cu mașina mea. Îmi amintesc încă foarte bine cum timpul parcă a încetinit, aproape că s-a oprit, în clipele de dinainte ca mașina mea să se ciocnească de vehiculul care venea din sens opus. Timpul părea să stea pe loc. Elasticitatea timpului și capacitatea sa de a trece mai repede sau mai încet în diferite situații m-a fascinat.

Mi-am petrecut ultimii 15 ani încercând să răspund la întrebări precum: De ce încetinește timpul în situații aproape de moarte? Chiar trece timpul mai repede pe măsură ce îmbătrânești? Cum procesează creierul nostru timpul?

Încercările mele de a răspunde la aceste întrebări implică adesea punerea oamenilor în situații extreme pentru a explora modul în care le este afectată experiența timpului. Unii dintre participanții la experimentele mele au primit șocuri electrice pentru a li se induce durere, alții au petrecut chiar 12 luni izolați în Antarctica. În centrul acestei lucrări se află o încercare de a înțelege modul în care interacțiunea noastră cu mediul nostru ne modelează experiența timpului.

Această cercetare m-a învățat că flexibilitatea timpului este o parte inerentă a modului în care îl percepem. Nu suntem ca ceasurile care înregistrează secunde și minute cu acuratețe perfectă. În schimb, creierul nostru pare să fie conectat pentru a percepe timpul într-un mod care răspunde la lumea din jurul nostru.

Modul în care creierul nostru procesează timpul este strâns legat de modul în care procesează emoțiile. Acest lucru se datorează faptului că unele dintre zonele creierului implicate în reglarea excitării emoționale și fiziologice sunt, de asemenea, implicate în procesarea timpului. În timpul unei emoții intense, creierul încearcă să mențină un echilibru, ceea ce îi modifică capacitatea de a procesa timpul.

Deci, atunci când experimentăm frică, bucurie, anxietate sau tristețe, procesarea emoțională se combină cu procesarea timpului. Acest lucru are ca rezultat senzația că timpul trece mai repede sau încetinește. O posibilitate este ca distorsiunile de timp să fie o intervenție de supraviețuire evolutivă" explică Ruth Ogden, profesoară de Psihologia Timpului la Universitatea John Moores din Liverpool.

"Nu mai aveam de ales cum și când ne petrecem timpul. Timpul de acasă, timpul de lucru și timpul pentru noi s-au transformat brusc într-unul singur. Avem un singur timp, unul universal pentru toate. Anul acesta am împlinit 40 de ani, copilul meu cel mare a început liceul, iar cel mic a început școala primară. În mintea mea eu încă am doar 23 de ani. Cum pot fi deja la 40? Nu știu când a trecut" a mai spus Ruth.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News