De ce erau oamenii goi pe stradă după explozia din Crevedia
Imediat după prima explozie de la Crevedia, oamenii din zona unde a avut loc tragedia au fost surprinși de camerele de filmat goi.
În cazul unei explozii, hainele oamenilor din proximitate se pot rupe din mai multe motive, în funcție de natura exploziei și de condițiile în care aceasta are loc. Iar la Crevedia, deflagraţia a fost atât de puternică încât a rupt hainele celor prinşi de suflu în apropiere şi a topit căştile salvatorilor.
O explozie generează unde de șoc puternice care se propaghează prin aer sau mediu înconjurător. Aceste unde de șoc pot exercita o presiune extrem de mare asupra hainelor și a corpului uman. Presiunea bruscă și puternică poate cauza ruperea hainelor.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, precizează că printre pacienţii care au fost răniţi în incendiul de la Crevedia şi care urmează să fie transferaţi la spitale din străinătate se numără şi doi nepalezi.
„Sunt doi nepalezi. Amândoi vor fi transferaţi. (...) Probabil că lucrau acolo. (...) Sunt în lista celor care urmează să fie transferaţi, începând cu astăzi" , a spus Rafila, duminică, în cadrul unei conferinţe de presă.
Potrivit acestuia, cei doi nepalezi sunt singurii cetăţeni străini care au fost afectaţi de exploziile de la Crevedia. Amândoi sunt internaţi în prezent la Spitalul Bagdasar Arseni, iar unul dintre ei nu a fost identificat în primă instanţă.
Medicul Gabriel Diaconu a precizat în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă că în aceste moment nu există dubii legate de identitatea vreunei persoane afectate de exploziile de la Crevedia, chiar dacă unii pacienţi nu aveau acte de identitate sau nu au putut fi identificaţi iniţial din cauza leziunilor.
„Am investit foarte mult timp în primele 12-18 ore ca să fim absolut siguri că fiecare pacient ajuns la spital este corect identificat, că avem contacte cu aparţinătorii- le avem la acest moment, mai puţin două sau trei persoane, care nu sunt de naţionalitate română şi la care facem eforturi şi diligenţe pe partea de asistenţă socială, să avem cel puţin un alt punct, ca să putem să comunicăm cu familiile lor", a spus el.
VEZI ȘI: Diferența dintre Florentin Pandele și Florin Petre, primarul din Crevedia - https://www.dcnews.ro/diferenta-dintre-florentin-pandele-si-florin-petre-primarul-din-crevedia_927868.html#google_vignette
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News