De ce Elisabetei a II-a nu îi spuneam Elizabeth? Ștefan Colceriu (Academia Română): E foarte dificil
Avem adesea tentația de a româniza numele marilor personalități. Cât de corect este totuși, din punct de vedere lingvistic, să facem acest lucru?
În contextul întrebărilor legate de oportunitatea de a-l numi Regele Carol al III-lea, pe Regele Charles al IIIl-lea, lingvistul Ștefan Colceriu a explicat și motivul pentru care Reginei Elisabeta a II-a nu îi spuneam Regina Elizabeth a II-a.
Ștefan Colceriu: Noi îi spuneam și Reginei Elizabeth a II-a, în mod cutumiar, Elisabeta
„E foarte dificil de spus, pentru că noi îi spuneam și Reginei Elizabeth a II-a, în mod cutumiar, Elisabeta. Probabil noi acum spunem Charles pentru că ne-am obișnuit cu acest nume deja. Prin urmare, există o cutumă deja, în România, cu privire la numele fostului prinț de Wales. În România, toată lumea îi spune Charles.
În plus, ar fi o ironie să îi spunem Carol al III-lea, pentru că s-ar produce confuzii cu succesiunea casei regale din România. Noi am avut deja un Carol I, un Carol al II-lea și, mă rog, ar părea cumva intuitiv să avem un Carol al III-lea. Deci și pentru dezambiguizare ar trebui să folosim numele Charles”, a transmis Ștefan Colceriu, membru al Institutului de Lingvistică al Academiei Române „Iorgu Iordan - Al. Rosetti”, pentru DC News.
Moartea Reginei Elisabeta a II-a: Ce se ştie despre ultimele ore ale suveranei
Regina Elisabeta a II-a a decedat joi în castelul său scoţian de la Balmoral în urma a ceea ce a părut o degradare a stării de sănătate produsă atât de rapid, încât doi dintre fiii ei şi nepotul William nu ar fi avut cum să ajungă la timp la căpătâiul suveranei, informează AFP.
La 12:32, ora Londrei, (11:32 GMT) soseşte primul comunicat de la Palatul Buckingham, scurt, dar alarmant, care împărtăşeşte lumii temerile medicilor reginei, preocupaţi de starea ei de sănătate.
În privat însă, apropiaţii reginei se aşteptau la ce e mai rău de câteve ore deja, relatează vineri presa britanică. Suverana a fost nevoită să anuleze o reuniune prin videoconfeinţă în seara zilei anterioare, iar de la orele 9:00, medicii ştiau că nu mai avea decât câteva ore de trăit, a scris The Sun, în timp ce Daily Mail evocă o agravare a situaţiei joi dimineaţă.
Apropiaţii suveranei s-au organizat de urgenţă pentru a ajunge în Scoţia. În primul rând, moştenitorul tronului, Charles, şi soţia sa, Camilla, care, potrivit presei, au plecat în a doua parte a dimineţii de la Dumfries House, în sudul Scoţiei, la bordul unui elicopter regal. La Balmoral, se afla sora lui Charles, Anne.
Nu ştim ora precisă a decesului reginei, survenit în cursul după-amiezii, potrivit Palatului Buckingham. Prim-ministrul britanic Liz Truss, numită oficial de suverană marţi la Balmoral, a fost informată de decesul reginei aproximativ la ora locală 16:30 (15:30 GMT), potrivit biroului său, cu două ore înaintea anunţului oficial.
Dacă este aşadar probabil ca Charles şi Anne să fi fost prezenţi la ultimele momente din viaţa suveranei, nu este probabil în cazul celorlalţi doi fii ai reginei, Andrew şi Edward, şi nici a prinţului William. Sosiţi în Scoţia cu o aeronavă a Royal Air Force, aceştia au intrat pe porţile castelului abia după ora 17:00 (16:00 GMT).
Prinţul Harry, aflat în relaţii tensionate cu familia regală, a sosit încă şi mai târziu, neînsoţit, după ce vestea făcuse deja înconjurul lumii. A plecat separat vineri dimineaţă, cu o cursă obişnuită British Airways.
Doar şase ore au trecut între primul comunicat al palatului şi anunţul oficial al decesului reginei Elisabeta a II-a, a cărui cauza nu a fost anunţată.
Starea de sănătate a suveranei de 96 de ani era într-un declin vizibil de mai multe luni, în special după decesul soţului ei, prinţul Philip, în aprilie 2021. A petrecut o noapte în spital în octombrie anul trecut în vederea unor investigaţii a căror natură nu a fost dezvăluită. Palatul a evocat de atunci probleme de mobiliate.
În ultimele fotografii cu Elisabeta a II-a, realizate marţi la Balmoral, imaginea mâinii sale drepte, învineţite, a ridicat semne de întrebare. Suverana şi-a făcut apariţia surâzătoare, în picioare, dar mai fragilă ca oricând, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News