Data publicării:

De ce e urâtă România construită? "Cea mai crudă ironie a sorţii", la Casa Presei. Cine are sediul în clădirea de patrimoniu care se deteriorează

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp

România construită a fost unul dintre subiectele abordate la Nod în Papură. Tot aici a fost scoasă în evidenţă şi cea mai crudă ironie a sorţii. Casa Presei, una dintre cele mai impozante clădiri de patrimoniu, este în centrul ironiei. 

"De ce e urâtă România construită? Casele sunt nearmonioase, nu păstrează proporţiile. Săracii din Grecia, ţară pe care o admirăm vara, au case vechi, dar armonioase. În zona asta a noastră, geamul e prea mare, acoperişul e nu ştiu cum. Parcă sunt desenate de copii la grădiniţă", a întrebat Val Vâlcu. 

"Aici sunt mai multe lucruri de spus. Primul este că avem o diferenţă între Transilvania şi restul ţării. Noi nu am avut norme în turism. În Transilvania au fost nişte norme, ce distanţă să fie între case, să nu fie zidurile prea apropiate. Faţă de restul ţării, unde faci casa unde vrei tu, arată cum vrei tu. Nu sunt restricţii. 

Apoi, oamenii şi-au construit singuri casele pe la noi. Grecii aveau constructori, aveau meşteri. Multe case din istoria românească au fost construite de oamenii din sate, se ajutau între noi. Se mai face asta şi acum!", a punctat Alfred Bulai. 

"Ok, dar la Muzeul Satului casele sunt armonioase. În rest, nu se respectă nişte proporţii", a mai spus Vâlcu. 

Cea mai crudă ironie a sorţii. Ce este în Casa Presei, clădire de patrimoniu care se deteriorează

"Păi nu avem reguli, nu avem cultura pentru specialişti, pentru arhitecţi. În Bucureştiul interbelic era aceeaşi chestie. Avem pe aceeaşi stradă o locuinţă, casă, şi apoi un bloc pe 3 etaje, apoi un bloc pe 2 etaje şi mai încolo o curte mare cu o casă în spate. În Bucureştiul interbelic! Nu a fost niciun fel de regulă, nimic! Sigur, într-adevăr, existau mai mulţi arhitecţi adevăraţi care se ocupau de asta. Dar atât timp cât există proiecte standardizate e greu să facă arhitectul mare brânză. Ce s-a construit a fost destul de firav din punct de vedere arhitectonic. Poate în anii '60-'70 să fi fost, dar cu model sovietic. Avem astfel de carenţe istorice. Dezordinea apare şi pentru că nu respectăm reguli. Ceauşescu a mutat bisericile, spre exemplu, iar cei din toată lumea le scot în faţă. Noi le-am ascuns după blocuri. Nu am cultivat ideea de muzeu, de ceva de patrimoniu", a mai spus Bulai. 

"Să îţi zic cea mai crudă ironie a sorţii. Casa Presei, care e o clădire care ar putea fi super hotel, se degradează pe zi ce trece. Se ciobeşte, geamurile sunt strâmbe, acoperişul e spart. Nu e ironic că adăposteşte, printre alte 100 de agenţii de stat, şi Agenţia de Patrimoniu? Nişte oameni câştigă apărând patrimoniul într-o clădire de patrimoniu care se distruge pe zi ce trece!", a concluzionat Val Vâlcu. 

"Absolut genial", a mai completat Bulai.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel