De ce "dezertează" delfinii "ucigași", antrenați de Marina ucraineană
Deși oficialii ucraineni nu confirmă că Marina ucraineană utilizează delfini în scopuri militare, Ria Novosti relatează că un expert a afirmat, marți, că trei dintre delfinii "ucigaşi" antrenaţi de către Marina au "evadat" în cursul unor exerciţii de antrenament, ei plecând probabil în căutarea unor perechi.
Delfinii utilizați în scopuri militare au fost pregătiți la Sevastopol încă din anii '80, fie pentru a identifica echipament militar, fie pentru a acționa în misiuni de atac. Destrămarea fostei Uniuni Sovietice a influențat și activitatea ulterioară a delfinilor instruiți, ei fiind folosiți în sarcini civile, potrivit agenției ruse.
La începutul acestei luni, presa ucraineană a relatat că doar doi dintre cei cinci delfini antrenaţi militar au revenit la baza lor din portul Sevastopol, în Crimeea, în urma unui exerciţiu recent. Ministerul ucrainean al Apărării a negat aceste informaţii, refuzând să confirme dacă Marina utilizează delfini în scopuri militare, în pofida faptului că presa publică frecvent fotografii cu delfini ce poartă echipament militar ataşat de corp.
"Controlarea unor delfini era destul de comună în anii '80", a declarat Iuri Pliaşenko, un fost ofiţer în domeniul luptei împotriva sabotării din cadrul fostei forţe navale sovietice. "În cazul în care un delfin mascul vede o femelă în timpul sezonului de împerechere, se duce imediat după ea. Dar se întorce după aproximativ o săptămână", a adăugat el.
Potrivit sursei citate, delfinii au fost instruiți la Sevastopol pentru fosta Marină sovietică încă din 1973. Ei erau antrenaţi atât să găsească echipament militar, ca de exemplu mine pe fundul mării, cât şi pentru efectuarea unor misiuni de atac asupra unor scafandri sau pentru a transporta explozivi, pe cap, în vederea amplasării acestora pe nave inamice.
După destrămarea fostei Uniuni Sovietice şi împărţirea Flotei Mării Negre între flotele rusă şi ucraineană, secţia de delfini antrenaţi şi specialiştii în acest domeniu au fost predați Marinei ucrainene. Delfinii au fost utilizaţi, ulterior, în sarcini de natură civilă, ca de exemplu terapie cu copii cu dizabilităţi, în scopul de a păstra unitatea intactă, potrivit agenţiei ruse.
O sursă militară de la Sevastopol a declarat, în urmă cu un an, pentru sursa citată că Marina ucraineană a reluat antrenarea delfinilor vizând atacarea unor scafandri militari inamici şi detectarea de mine. Delfinii "ucigaşi" sunt antrenaţi să ucidă scafandri militari cu ajutorul unor cuţite sau pistoale ataşate la nivelul capului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News