”Am sentimentul, ca președinte, că mi-am făcut datoria, pe 6 mai 2010, că altfel, fără acele măsuri, România ar fi fost mult mai rău astăzi”. Efectul măsurilor de austeritate rămâne a fi discutat de economiști, istorici, sociologi, multă vreme de acum înainte.

Dacă era sau nu datoria președintelui să se amestece în politica de austeritate s-au pronunțat, deja, prietenii politici  ai domnului președinte, judecătorii de la Curtea Constituțională. Până și ei au constatat că președintele și-a depășit mandatul, suprapunându-se Guvernului. Ba chiar și Băsescu a recunoscut că nu era treaba lui să se amestece în politica guvernului, în 6 mai 2010.

Posibil ca acele chichițe avocățești cu care a controlat România, începând din decembrie 2004 ( când l-a numit premier, împotriva majorității rezultate din alegeri, pe Călin Popescu Tăriceanu), să-i ofere cine știe ce scuză juridică. Moral, nu se poate justifica. E la nivelul logicii comune. De ce să ai doi premieri sau un președinte care ia decizii în locul premierului?

Premierul are o majoritate în Parlament și propune legi. Își consumă mai repede capitalul de simpatie, este schimbat mai repede. Mandatul de cinci ani al președintelui și mecanismele prin care i se asigură stabilitatea în funcție au fost introduse tocmai pentru că președinția este o instanță morală. Președintele arbitrează, mediază, își păstrează popularitatea pentru momente excepționale, când nu este timp de dezbateri, când e nevoie de un reper. Din această perspectivă, președintele nu și-a făcut datoria.

De fapt, Traian Băsescu a vrut să aibă puterea unui premier și lipsa de responsabilitate a unui președinte. Întrebat, în luna mai 2010, cine va răspunde pentru eșecul măsurilor de austeritate, președintele a răspuns: Emil Boc.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News