De Ce ar putea susține PSD tema uninominalului, lansată de Lăzăroiu. Pe cine amenință consilierul prezidențial
Consilierul prezidențial Sebastian Lăzăroiu a ridicat pe agenda publică o nouă dezbatere: votul mixt, uninominal și pe liste. În interviul acordat Agerpres, a doua zi de Paști, Lăzăroiu a lansat, ca de obicei, mesaje folositoare lui Traian Băsescu. El a lovit PNL, dar în plus a susținut că pentru electoratul actual nu mai contează doctrina politică, respectiv stânga sau dreapta. Astfel, se induce ideea că schimbarea de doctrină a PD nu a fost o dovadă de oportunism, și nici UNPR nu trădează interesele celor care i-au votat pe foștii pesediști, regrupați sub stindardul Puterii. De asemenea, se oferă o perspectivă sociologică ”migrației”, vina purtând-o legea electorală imperfectă, nu ”trădătorii”.
Miza mesajului transmis de Lăzăroiu o constituie, însă UDMR. Amenințarea vine într-un moment în care se discută că maghiarii vor ”întoarce armele” în iunie, la scurtă vreme după Convenția PDL, declanșând alegeri anticipate, inclusiv prezidențiale. Sondajele care arată USL constant la peste 50 de procente exclud nevoia unor formațiuni mai mici din viitorul guvern, așa că UDMR trebuie să schimbe tabăra, acum. ”UDMR este o formaţiune tolerată în forma care este, a spus Lăzăroiu. În mod normal, ea poate fi contestată că nu este un partid politic. Dar sigur că nimeni nu a făcut-o, pentru că UDMR este un partener comod de guvernare, nu are nimeni interesul să-l distrugă. În mod normal, UDMR poate fi uşor contestat în instanţă”.
Cu alte cuvinte, dacă UDMR rămâne partenerul de guvernare al portocaliilor, Puterea va proteja această formațiune, dacă nu, i se va bloca accesul în alegeri, mai ales că partidul lui Tokes îi poate lua, rapid, locul. Exemplul lui Dan Diaconescu, respins pentru că ” nimeni nu mai vrea un alt partid acum” este o întărire a amenințării la adresa UDMR: iată că, dacă asta dorește mediul politic, Justiția exclude o formațiune incomodă.
Votul pe liste, o momeală aruncată PSD
În opinia consilierului prezidenţial, votul uninominal încurajează migraţia politică de la un partid la altul, pentru că fiecare parlamentar consideră că trebuie să răspundă doar în faţa alegătorilor din colegiul său, nu în faţa şefului de partid. Soluția propusă de Lăzăroiu: un sistem în care o parte din parlamentari să fie aleşi pe listă, o parte uninominal.
Acest sistem va favoriza PDL, fiindcă permite fructificarea votului prin corespondență de către partidul aflat la Putere. Indiferent cum ar decurge alegerile, folosind sistemul uninominal PDL ar putea obține doar 6 parlamentari din diaspora. Sistemul mixt îi permite să crească acest număr. Inițial, Puterea a dorit ca votul prin corespondență să fie arondat circumscripției electorale din care provine alegătorul. Propunerea ar fi stârnit un scandal imens și era greu de organizat un astfel de sistem. De Ce ar accepta USL modelul mixt propus de Lăzăroiu? Fiindcă liderii PSD, la sugestia lui Adrian Năstase, vor să-și controleze parlamentarii, așa cum se întâmpla înainte de alegerile din 2008. Nostalgia pentru modelul anilor 90 este cuplată cu o încredere prea mare în nemulțumirea populară, ce va sancționa regimul Băsescu. Riscul este ca tocmai voturile astfel adunate de PDL să încline balanța și să aducă USL la mâna lui Băsescu, în 2012.
Lăzăroiu este folosit de Cotroceni pentru a ataca adversarii politici ai lui Traian Băsescu, sub aparența unor ”analize politologice” și pentru a aduce noi teme pe agenda publică. El a propus legalizarea prostituției, ca să atragă atenția electoratului tânăr spre Cotroceni, sau un partid ”Albă ca Zăpada”, care să ia din voturile nemulțumiților, astfel încât Opoziția să nu facă majoritatea parlamentară, în 2012.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News