Data publicării:
De ce a sabotat Iohannis PNL?
Evoluția partidului, după alegerile din 2014, îl face pe scriitorul Flaviu Predescu, om de stânga, să pună, în analiza scrisă pentru DCNews, o întrebare dură pentru partea dreaptă a spectrului politic: De ce a sabotat Iohannis PNL?
De ce a sabotat Iohannis PNL?
În pofida scorului mic din sondaje și a măcinărilor interne, PNL, prin vocea reprezentantei sale – Alina Gorghiu, continuă să manifeste o siguranță și o suficiență nespecifice cuiva aflat într-o situație dificilă. Nu cred că este vorba doar despre simpla însușire a proverbului: „arată-te tare când ești slab” și invers.
Curioasa scoatere din scenă a lui Vasile Blaga pare să nu-i fi afectat sufletește prea tare pe liberali. Singurii cu adevărat nemulțumiți sunt foștii pedeliști, dar pentru că aceștia sunt o „armată” disciplinată, se abțin să-și arate oful public. În plus, o atitudine ostilă n-ar da bine acum și cu toții ar avea de pierdut. După ce au ridicat scorul PNL la alegerile locale, se văd peste noapte lipsiți de unul din capetele care le aparținea, din „balaurul” bicefal PNL-PDL.
Vasile Blaga, politician cu multă experiență, începuse să submineze vizibil autoritatea vechilor liberali. Mai mult, vechii „profeți” din PNL, cei care la rândul lor au fost înregistrați în ședințe cum propovăduiau nesusținerea lui Cătălin Predoiu pentru funcția de premier, se anonimizaseră până în vecinătatea inutilității. După marginalizările lui Tăriceanu și Antonescu, PNL n-a mai găsit resurse umane care să susțină tactic și strategic partidul, mai ales la nivel de mesaj. Numirea lui Iohannis în fruntea PNL și unificarea celor două partide în 2014, s-a dovedit „O victorie a la Pirus”. Mulți sunt de părere că dacă președinția edilului din Sibiu a fost prețul distrugerii PNL, nu prea merita efortul. Nu sunt puțini nostalgicii liberali care cârcotesc pe la colțuri despre mult mai reala democrație care se găsea în partid pe vremea lui Crin, atunci când dezbaterile dădeau viață spiritului liberal.
Mutarea sediului tactic al PNL la Cotroceni, doar pentru că președintele este o persoană mai informată, n-avea cum să aducă o performanță politică mai mare. Istoria este, în acest sens, plină de partide prezidențiale sau regale diminuate. Mai mult decât atât, ambiția președintelui țării de a da jos cu orice preț guvernul Ponta, i-a privat pe liberali de posibilitatea de a face opoziție. Se știe că opoziția politică este cel mai eficient mecanism politic de câștigat voturi, iar PNL s-a văzut peste noapte în situația de a nu fi nici în căruță, nici în teleguță.
Apariția guvernului Cioloș, la dorința lui Iohannis, i-a făcut să se uite unii la alții și să spună: „ei, acum ce facem?”. Privați de comunicare, rare au mai fost situațiile când liberalii au atacat cu jumătate de gură câte un ministru tehnocrat. În plus, bâlbele de la primăria Bucureștilor le-au diminuat din credibilitate .
Astfel, nu știu cum a reușit, dar Iohannis a creat două mari tabere de nemulțumiți. Pe de-o parte votanții din 2012 care au fost scoși peste noapte din relația cu guvernul PSD, pentru care votaseră, iar pe de alta, liberalii, privați de a se manifesta politic. Dintre liberali, o mare parte fiind foști USL-iști, au acceptat cu greu plecarea de la guvernare în 2013.
Ca balamucul să fie total, cel care a vrut cu ardoare guvernul lui, fostul președinte PNL, devenit șef de stat, dl. K. Iohannis, s-a dezis și de guvernul Cioloș. Oximoronic, acesta a spus că ar vrea ca Cioloș să fie premier, dar guvernul să fie politic. Mai lasă-ne nene în pace….
Pe ce se bazează, totuși, Alina Gorghiu, când zâmbește candidă, susținându-i pe cei care nu candidează și spune: „stați liniștiți!” Oare să fie vorba despre alți tineri, tot frumoși și tot liberi, care acum fac gravuri prin orașe cu „săracul și cinstitul Dacian”?
N.red: Titlul de homepage și introducerea aparțin redacției, răspunderea pentru titlul de pagină și text revine autorului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News