De Ce a plecat Sârbu de la conducerea CME. Care va fi evoluția ProTv, după demisia fondatorului
Pro Tv a fost acuzat, de-a lungul timpului, că nu critică guvernarea, indiferent care ar fi aceasta. Strategia neutralității a dat roade. Pe de o parte, l-a ferit de complicații. Într-o societate cu legi neclare, schimbate de la o zi la alta, unde controalele ”tematice” sunt regula, iar nu excepția, trustul a evitat necazuri de genul celor cu care s-a confruntat Antena. Pe de alta, și-a conservat cota de piață, fără să supere vreun segment al publicului, care avea alte opțiuni. Este foarte probabil ca această strategie să fi determinat cantonarea în divertisment și evitarea emisiunilor politice, mai ales că un canal de știri era ușor de lansat, cu infrastructura și oamenii ProTV.
De fapt, povestea trustului Pro ne arată spre ce se îndreaptă presa ”corporate”. Trustul Pro este deținut de CME, companie cu sediul în insulele Bermude, înființată de miliardarul Ronald Lauder. Firma a fost un pionier al presei comerciale, dezvoltându-se agresiv pe baza unor credite uriașe și a fondurilor atrase pe piața secundară americană, Nasdaq, și Bursa din Praga.
Model clasic: afacere locală, preluată de un trust multinațional
Modelul este clasic: un ”aventurier” riscă și pornește o afacere de la zero, pe o piață emergentă, apoi, când piața se maturizează, vinde firma unei corporații cu forță financiară, dar cu o apetență redusă pentru risc. Time Warner, cumpărătorul CME, a afişat, în 2012, încasări în valoare de 21,4 miliarde de dolari şi a distribuit 1,8 miliarde de dolari acţionarilor. Vânzarea CME a fost, însă, accelerată de criză, care a prins trustul-mamă al ProTv într-un moment prost, cu multe credite și șanse reduse de capitalizare pe bursă, se arată într-o analiză a site-ului TVR.
În iulie 2009, Adrian Sârbu ajungea la conducerea CME, devenind astfel primul român care ocupă cea mai înaltă poziție executivă într-o companie multinațională. În aprilie 2013, contractul său a fost prelungit cu trei ani, salariul fiind de 1,8 milioane de dolari, anual, plus bonusuri, după cum scrie paginademedia.ro. Ce a determinat demisia ”mogulului” după doar patru luni?
Zvonuri despre un nou proiect marca Sârbu
O ipoteză ar fi că Sârbu, care a câștigat o avere impresionantă din vânzarea propriilor acțiuni către CME, dar și din salarii, ar vrea să pornească un nou proiect, de astă dată din poziția lui Lauder. Zvonuri privind ieșirea lui Sârbu din CME și lansarea unei noi afaceri media au fost auzite și în anii trecuți, dar este foarte probabil ca un astfel de scenariu să fie întârziat de contractul cu CME/Time Warner. De regulă, se impune celor din funcțiile cheie o perioadă în care nu pot lucra la concurență. Eșecul lui Patriciu, la Adevărul, este un avertisment pentru cei care doresc să se lanseze în afaceri media.
Citește și: În ce termeni a demisionat Adrian Sârbu. Va părăsi Esca trustul PRO?
CME, pierderi în ultimii doi ani consecutivi
O altă ipoteză ar fi legată de performanțele grupului condus de Sârbu. Acesta a fost promovat într-un moment în care ProTv avea cea mai spectaculoasă dezvoltare din trust. Rezultatele slabe ar fi dus la o plecare convenită de cele două părți. Astfel, potrivit TVR, CME a afişat pierderi în ultimii doi ani consecutivi. Anul trecut pierderile nete s-au amplificat, urcând de la 170,9 milioane de dolari, cât erau în 2011, până la mai mult de jumătate de miliard de dolari (535,53 milioane dolari). Datoriile brute ale companiei se apropiau de un miliard de dolari, iar agenţiile de evaluare îi atribuiau un rating slab.
Strategie riscantă pe termen scurt
Pe termen scurt, strategia adoptată de Sârbu a adus pierderi, scrie TVR. ”Sârbu a luat o decizie de majorare a tarifelor pentru spaţiul publicitar şi de mărire a taxelor de redistribuire, care s-a arătat păguboasă. Alţi jucători şi-au vândut toată oferta de publicitate, în timp ce traficul de publicitate al CME a fost lovit dureros, în ciuda faptului că a avut o cotă de audienţă de peste 40% din piaţă în ultimele ale primului trimestru, notau analiştii de la Erste Group la finalul primului trimestru, când CME a afişat o scădere a veniturilor din publicitate TV cu 44%, transferată într-o pierdere de 6,7 milioane de dolari în Cehia”.
Expansiunea, benefică pentru CME
Totuși, pe termen lung, măsura ar putea fi una de succes, arată aceiași analiști, odată ce piața de publicitate își va reveni. În plus, strategia anti-criză a grupului condus de Adrian Sârbu a inclus o extindere dincolo de hotarele televiziunii, expansiune care a dat roade. Acum, CME operează 34 de canale de televiziune, are un portofoliu de peste 70 de site-uri şi un serviciu video plătit. Este, deci, puțin probabil ca rezultatele financiare să fi dus, singure, la ”divorț”.
Schimbarea de proprietar, elementul cheie
Ce s-a schimbat esențial în companie este acționariatul. După ce a investigat vreme de aproape patru ani preluarea CME de către Time Warner, Comisia Europeană a aprobat tranzacţia, în 14 iulie 2013. În urma acestei aprobări, Time Warner a preluat, oficial, controlul CME. După o lună, Sârbu a demisionat. Este firesc ca noul proprietar, de facto și de jure, să își aducă noi șefi la conducerea filialei europene. Care, între timp, a fost divizată în șase subsidiare naționale, pentru a facilita controlul Time Warner, care are afaceri în cele șase țări unde operează CME.
În ceea ce privește afacerile din România, acestea vor adopta colosului Time Warner.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News