De ce a fost mai frig în București decât la munte. Alina Șerban (ANM): Fenomen interesant care nu se produce foarte des
Alina Șerban, meteorolog ANM, a spus de ce a fost mai frig în Capitală și mai cald la munte în această perioadă.
Alina Șerban, meteorolog la Administrația Națională de Meteorologie, a definit fenomenul de inversiune termică, atunci când în zonele joase de relief sunt resimțite temperaturi mai scăzute decât în cele înalte, fenomen care a avut loc în aceste zile în România:
„Putem vorbi de un fenomen interesant care se produce, dar nu foarte des, și anume inversiunea termică. Am avut, de exemplu, pe parcursul zilei de miercuri, temperaturi foarte coborâte, sub zero grade, în zona joasă din sud și în Capitală, și temperaturi pozitive, până la 10, 12, 13 grade la munte, pe creasta montană, când, de regulă, se întâmplă invers, la munte este mai rece și la câmpie mai cald.
Acest lucru se întâmplă pentru că avem o masă de aer cald care se deplasează către zona țării noastre și mai degrabă se resimte la altitudine, pentru că vine după o masă de aer rece care a staționat 2-3 zile și a reușit să răcească tot solul și obiectele de pe suprafața sa și are inerție.
Masa de aer rece persistă și, pentru că avem încă presiune foarte ridicată în zona respectivă, vom avea un tablou meteorologic asemănător în aceste zile. Ar fi trebuit să fie un pic mai cald, dar condițiile atmosferice nu sunt foarte ușor de prognozat, cu toată tehnologia pe care o deținem“, a spus, la DC News, Alina Șerban, meteorolog ANM.
CITEȘTE ȘI - EXCLUSIV Impactul încălzirii globale. Elena Mateescu (ANM): România nu face excepție
Alina Șerban a spus și cum va fi vremea de Crăciun, și anul acesta fiind unul care se înscrie în lista celor în care am avut parte de sărbători cu temperaturi foarte ridicate, mult peste maximele acestei perioade.
„La momentul acesta nu pare că se va întâmpla ceva deosebit, pentru că ne aflăm sub incidența unei mase de aer cald care se deplasează și urmează să ocupe zona țării noastre, să determine temperaturi din ce în ce mai ridicate.
Vremea va fi caldă, pentru că, dacă ne raportăm la un normal al perioadei, temperaturile ce urmează vor fi cu mult mai ridicate. La momentul acesta, vorbim de temperaturi de -2, -3 grade în depresiunile din estul Transilvaniei, și cel mult 3-4 grade în partea de sud-vest a teritoriului, unde de regulă este mai cald (...)“, a spus meteorologul ANM (citește mai mult AICI).
CITEȘTE ȘI - Cum va fi vremea de Crăciun. Gabriela Băncilă (ANM): Temperaturi care ne duc cu gândul la o zi de Paște
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News