Data publicării:
De ce a eșuat referendumul pentru familie. Codrin Ștefănescu: Ăsta a fost mesajul! Propaganda a zis NU
Codrin Ștefănescu a vorbit despre motivele pentru care referendumul pentru familie a eșuat.
”Ai deschis subiectul cu biserica. De ce a eșuat referendumul pentru familie?”, a întrebat jurnalistul Val Vâlcu.
”A eșuat din cauza propagandei”, a afirmat Codrin Ștefănescu.
”Păi, așa se fac referendumurile, prin campanii”, a notat Vâlcu.
”Propaganda globalistă a inspirat în mod negativ o parte din populație, spunând că acest referendum pentru familie, de fapt, nu e pentru familie, ci e pentru Dragnea. Nu aveau nicio legătură una cu alta. După referendumul ăsta eșuat, în care numai noi ne-am asumat pe vreme aia”, a explicat Ștefănescu.
”Tocmai că PSD nu și-a asumat”, a intervenit Vâlcu.
Referendumul, susținut de Biserica Ortodoxă Română și credincioși
”Aceeași echipă care își asumă referendumul pentru familia tradițională, adică bărbat, femeie, copii și casa deasupra, că așa este și sigla noastră, a partidului - este un acoperiș deasupra unei case în care stă o femeie, un bărbat și copilul lor în brațe. Adică, familia tradițională, în siguranță, în casa ta, în țara ta și cu bunăstare în țara ta, că de aia ești într-o țară bogată, cum e România, prădată de către ăștia. Să stai în siguranță în țara ta, cu familia ta, să te bucuri că ești român în țara ta. Nu să alegi calea pribegiei.
Ăsta a fost mesajul și în campania pentru referendumul de atunci, susținut și de către Biserica Ortodoxă Română și nu numai. De obicei, credincioșii au susținut că în orice religie este clară situația: bărbatul și femeia nasc copii, copiii duc mai departe numele de familie, tradițiile și așa mai departe. Propaganda a zis că NU. Referendumul ăsta pe care îl face biserica în România și e susținut de către Dragnea și echipa lui, cu Codrin și cu toți, este un referendum ca să scape Dragnea de pușcărie. Este ca nuca în perete, o aberație totală. De abia după referendum, când a început să vină pachetul ăsta de legi internaționale cu ”părinte 1” și ”părinte 2”, cu tot felul de lucruri noi, ca să îi învățăm educație sexuală pe copii de la cinci, șase ani, în clasa pregătitoare, atunci au început părinții să ia foc”, a mai spus Ștefănescu.
Urmărește interviul exclusiv în VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News