Data publicării:

Davide Astori a murit. Ianis Hagi, mesaj după decesul fostului său coleg

Autor: Ema Apostu | Categorie: Sport
WhatsApp

Ianis Hagi, fost component al echipei Fiorentina, a postat un mesaj de condoleanţe pe Facebook după decesul căpitanului formaţiei din Serie A, Davide Astori.

“Nu pot să cred… am sperat că nu este adevărat. Este cea mai tristă veste. Vei fi mereu căpitanul nostru şi un prieten adevărat. Gândurile mele sunt alături de familia lui Davide şi de Fiorentina. Adio, prieten drag”, a scris Ianis Hagi, care a fost legitimat la Fiorentina până în ianuarie.

A murit înaintea meciului

Davide Astori, căpitanul Fiorentinei, a murit înaintea meciului pe care echipa sa trebuia să-l joace pe terenul lui Udinese, în etapa a 27-a din Serie A TIM.

Fundașul Fiorentinei a decedat noaptea trecută, în camera sa de hotel, cel mai probabil din cauza unui stop cardiac, potrivit presei din Italia.

Își prelungise contractul

În cariera sa, Astori, care avea 31 de ani, a mai jucat pentru Cagliari și Roma. Sâmbătă, înaintea meciului cu Udinese, jucătorul își prelungise contractul cu Fiorentina până în 2022. 

În această ediție din Serie A TIM, Astori a bifat 25 de partide în tricoul Fiorentinei (toate din postura de titular) și a marcat un gol, anul trecut, în victoria echipei sale cu Verona, scor 5-0.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel