În cazul în care înregistrarea video a decapitării se va dovedi autentică, va fi vorba despre a treia execuţie de acest tip în decurs de o lună, după decapitările a doi jurnalişti americani luaţi ostatici în Siria.
Citește și: Jurnalist american decapitat. Londra, îngrozită: "Vor ataca Vestul"
În această înregistrare video de două minute şi 27 de secunde, intitulată "Un mesaj către aliaţii Americii", gruparea jihadistă reproşează Marii Britanii că s-a alăturat coaliţiei Statelor Unite, care efectuează atacuri aeriene împotriva unor poziţii controlate de către Statul Islamic în Irak.
"Ai intrat de bună voie într-o coaliţie cu Statele Unite împotriva Statului Islamic, aşa cum a făcut predecesorul tău, Tony Blair, înaintea ta, urmând o tendinţă în rândul premierilor noştri britanici care nu pot să găsească curajul să le spună nu americanilor", transmite călăul cu faţa acoperită, adresându-i-se premierului David Cameron, potrivit Mediafax.
Bărbatul care ar putea să fie acelaşi din înregistrările video ale execuţiilor americanilor James Foley şi Steven Sotloff adaugă că această alianţă "vă va accelera distrugerea" şi va arunca cetăţenii britanici în "alt război sângeros şi care nu poate fi câştigat". De asemenea, el ameninţă cu execuţia altui ostatic britanic.
Născut în Scoţia, David Haines, în vârstă de 44 de ani, a fost luat ostatic în martie 2013.
Vezi și: Al doilea jurnalist american DECAPITAT
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică
- Motivele care sabotează fericirea, tema zilei la Ultrapsihologie