Daum, declarații surprinzătoare după înfrângere: NU înțeleg
România a pierdut aseară în Polonia (3-1) la Varșovia după o prestație lamentabilă, ratând practic șansa de a participa la Campionatul Mondial din Rusia.
Cu toate că este cel mai bine plătit antrenor din istoria României, având cele mai slabe rezultate Christoph Daum nu se gândește să își dea demisia. Mai mult, neamțul a părut chiar surprins de întrebările cu privire la demisie.
România a acumulat doar 6 puncte în 6 partide, marcând de 7 ori.
"Am așteptat un rezultat mai bun. Toata lumea e dezamagită. Ne-am trezit puțin cam târziu după cele trei goluri. După așa un meci, trebuie să analizăm situația în care ne găsim și să calculăm de câte puncte avem nevoie pentru a ajunge pe locul 2. Nu spun că e imposibil, dar e foarte dificil.
Am fost întrebat de demisie în ultimele săptămâni și nu știu de ce sunt întrebat de asta. Mesajul pentru suporterii români e că trebuie să investim într-o nouă generație și să fim uniți în situațiile dificile", a transmis imediat după meci Daum, potrivit GSP.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News