Data actualizării:
Data publicării:

Datoria reală pe care o are Dinamo, club aflat în pragul dispariției după retrogradarea în Liga a 2-a

Autor: Andrei Itu | Categorie: Sport
WhatsApp
Inquam Photos / Stefan Constantin
Inquam Photos / Stefan Constantin

Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al lui Dinamo, a subliniat care este exact datoria cumulată, dar și cum a ajuns clubul la o astfel de sumă uriașă.

”Cred că lucrurile vin de cu foarte multă vreme în urmă. Fiecare are o parte de responsabilitate. Managementul spaniol a fost dezastruos. A contribuit la intrarea în insolvență. Cred că e vorba despre domnul Cortacero. Îl bănuiesc de o crasă incompetență și de o lipsă de raportare la realitate.

Planurile lui nu au fost susținute de nimic palpabil. La oamenii din jurul echipei, cel mai mic salariu era de 5.000 de euro. 35.000 de euro era cel mai mare salariu. La conducători, salariile erau de 10-12.000 de euro. Au fost niște chestii rupte de realitate

. Nu aș putea să arăt cu degetul către cei de dinainte. S-au făcut datorii de 7 milioane de euro în câteva luni. Dacă nu s-ar fi făcut aceste datorii, Dinamo nu ar fi intrat în insolvență. Datoria reală este undeva la 7,5-8 milioane de euro”, a spus oficialul ”câinilor”.

”Pentru ei, că e Dinamo în prima ligă sau nu, nu contează!”

Chiar și în aceste condiții, Zăvăleanu susține că nu se pune problema unui faliment la Dinamo.

”Situația nu este una chiar atât de neagră. Nu cred că se putea face ceva mai mult. Procedura insolvenței a curs extrem de bine. Au fost cele patru interdicții de transferuri ridicate la FIFA, am trecut cu bine de monitorizare, am votat planul de reorganizare, am luat licența, am câștigat litigiul cu Poli Timișoara de 1,3 milioane de euro. Nu cred că se putea face mai mult. Problema e partea sportivă.

Pentru o companie în insolvență, riscul falimentului este ca sabia lui Damocles, dar nu cred că va fi cazul lui Dinamo. Mai sunt sponsori, suporteri care au venit mereu cu sume și alți oameni care au ajutat mereu.

Suporterii lui Dinamo sunt atât de inteligenți încât să discearnă. Pentru ei, că e Dinamo în prima ligă sau nu, nu contează. Avem nevoie de un finanțator puternic. Sunt câteva discuții cu sponsori, dar oamenii m-au pasat după data celui de-al doilea meci de baraj. Urmează să luăm legătura.

Nu e cazul de faliment, nici nu mă gândesc la așa ceva. Am mai finanțat echipa cu bani și o pot face în continuare. Nu am luat niciun ban de la Dinamo, dar am adus bani de acasă. Avem încredere că în ciuda greutăților, vom izbândi”, a mai spus Zăvăleanu, la Digi Sport.

Citește  și - Retrogradare Dinamo. Ionuţ Lupescu arată vinovaţii: Ne-am săturat de cei care au tâlhărit clubul

Ionuţ Lupescu, fost jucător la Dinamo şi fost oficial al clubului, a arătat vinovaţii pentru prima retrogradare din istorie.

”Sentimente de amărăciune, de supărare, de tristețe. În ultimii ani, câteva persoane și-au bătut joc de acest club. Am și sentimente de furie pentru cei care au condus clubul în ultimii ani. Mă deranjează să văd că un club ca Dinamo nu reușește să se mențină în Liga 1. Îi felicit pe Badea, pe Elias, pe Mureșan, au distrus clubul.

Acest club a fost tâlhărit și s-a ajuns unde s-a ajuns, în Liga 2. Am plecat de la Dinamo în 2001 pentru că nu eram pe aceeași lungime de undă cu conducătorii de atunci și lucrurile au luat-o în jos. E păcat pentru că nu merita Dinamo să ajungă în halul ăsta. Am văzut meciul și declarațiile lui Zăvăleanu, care părea surprins. Planul trebuia să fie făcut. Dovadă că acest club a fost condus pe interese și pe foarte mult amatorism.

"Amatorism mare. Ne-am săturat de cei care au tâlhărit clubul"

 

Nu domnul Zăvăleanu e vinovat, dar sunt ceilalți, pe plan sportiv și economic. Când schimbi 53 de jucători într-un an, înseamnă că e amatorism foarte mare. Înseamnă că au fost bani, atunci managementul a fost defectuos. Sigur, important e să revii cât mai repede în Liga 1, dar pentru Dinamo cel mai important lucru e să dispară din acționariat Lotus, ceilalți care mai sunt, să fie o societate.

DDB-ul, nu. DDB-ul e singura soluție pentru a veni niște bani în Liga 2. Ar trebui să fie o conducere mai profesionistă și acolo. DDB-ul nu trebuie să intervină în partea administrativă a unui club. Rolul suporterilor e să încurajeze echipa și să doneze cât mai mult. Nu trebuie să ne băgăm în bucătăria internă a clubului. Stadionul va fi administrat de Clubul Sportiv Dinamo. Vezi articolul aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel