Darius Vâlcov: Niciun ministru nu îşi asumă documentul privind creșterea impozitelor
Darius Vâlcov, ministrul delegat pentru Buget, a declarat că Ministerul Finanţelor Publice, prin cei doi miniştri, nu-şi asumă documentul prezentat de Mediafax privind propuneri de modificări fiscale. Totodată, acesta spune că nu-şi va da demisia dacă totuşi documentul a fost elaborat de MFP.
Un document elaborat de Ministerul Finanţelor Publice - ministrul delegat pentru Buget, care cuprinde mai multe propuneri de ordin fiscal, printre care renunţarea la cotă unică de 16%, începând din 2016 şi introducerea cotei progresive de impozitare a venitului, în trei trepte, de 15%, 25% şi 35% a fost publicat în urmă cu câteva ore de Mediafax.
Documentul include propunerea de creştere a impozitelor locale pe proprietate cu câte 25% în 2015 şi 2016.
Plecând de la acest document, Darius Vâlcov, întrebat de Mediafax, a afirmat că Ministerul Finanţelor Publice nu recunoaşte existenţa acestui document, insistând că ceea ce a fost prezentat de agenție nu a fost elaborat în cadrul instituţiei.
Citește și: Impozitele pe case şi terenuri cresc în 2015 şi 2016. Se va renunța la cota unică
Întrebat dacă este dispus să demisioneze din funcţie în cazul în care se demonstrează că documentul prezentat a fost elaborat, scris şi printat în Ministerul Finanţelor Publice şi distribuit în Consiliul Consultativ al Ministrului Delegat pentru Buget, Vâlcov a afirmat că nu poate răspunde pentru toţi angajaţii din instituţie.
În acest context, Darius Vâlcov a precizat că Ministerul Finanţelor Publice, prin cei doi miniştri, făcând referire la el şi ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, nu-şi asumă acel document.
Vâlcov a mai răspuns că nu ştie ce alte măsuri ar mai putea lua în calitate de ministru delegat pentru Buget, în afară de a face o dezminţire publică, chiar dacă este convins că acel document nu a fost elaborat de Ministerul Finanţelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News